Liderii partidelor politice nu au ajuns la un acord pe tema legii salarizării, în timpul întâlnirii de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, a spus ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, după încheierea discuțiilor. El a adăugat că a primit mandat pentru a veni cu o propunere care să închidă discuțiile cu sindicatele.
„Am crezut că ziua de astăzi va aduce o îndrumare cu privire la modul în care proiectul ar putea ajunge la o majoritate parlamentară, nu s-a întâmplat”, a spus Pîslaru.
El a adăugat că au fost făcute progrese importante în discuțiile cu sindicatele și că într-o săptămână ar trebui să știm clar dacă avem un proiect care să fie susținut în Parlament.
„Sindicatele au pus mai întâi această problemă, apoi ne-am mutat la Ministerul Muncii, unde am stat și am luat la puricat toate calculele și cifrele pentru a vedea dacă nu cumva există o supraestimare a impactului pentru versiunea aceasta pe care sindicatele ne-au pus-o pe masă. Noi am venit cu o versiune care pleacă de la 2012, dar nu ajunge acolo unde sindicatele și-ar dori. Și sindicatele au venit cu o versiune alternativă care costă cu niște miliarde de lei în plus”, a spus Pîslaru.
„Am avut un oarecare impas politic de a lua o decizie. În partea cealaltă, la Ministerul Muncii, avem oarecum un impas în sensul că nu ne putem încadra în 3 miliarde cât era inițial, plus încă 3 miliarde pe care le-am putea pune la dispoziție pe 2028 pe cerințele sindicatelor din domeniul Educației. Mandatul pe care l-am înțeles în această seară este că continuăm acest secretariat tehnic și încercăm să vedem cum putem modula pentru sectoarele de educație și sănătate o soluție care pleacă de la această idee, că am putea avea ca principiu această etapizare – nu o numesc eșalonare, că eșalonarea ar însemna mai mulți ani – etapizare care să presupună că de la 1 septembrie 2028, deci pe anul școlar care începe la 1 septembrie 2028, să putem avea totuși o discuție pe grila de Educație.
Și continuăm aceste discuții. Știu că sindicatele s-au retras oarecum supărate în această seară pentru că nu avem un acord încă.
Pe de altă parte, pentru sectorul de Sănătate există și o discuție mai amplă care ține și de reforma legată de influențele salariale, acea modalitate de a finanța sănătatea pe număr de paturi sau direct de la buget versus pe partea de servicii. Nu o să intru în acest subiect, dar cele două sunt cumva legate”, a spus ministrul interimar.
El a adăugat că au existat discuții și pe alte categorii profesionale.
Întrebat dacă jalonul aferent acestei legi în PNRR poate fi considerat pierdut, Pîslaru a spus că un răspuns ar putea veni la finalul săptămânii.
„În acest moment am preluat acest mandat adiţional, de a veni efectiv cu o propunere de cum ar putea fi închise discuţiile cu sindicatele. Cred că se poate face o propunere, cred că apoi va fi o discuţie foarte importantă, politică, de a vedea dacă această propunere va fi asumată. Ca să fiu foarte explicit, dacă până la sfârşitul acestei săptămâni nu vom avea o minimă mobilizare a forţelor politice care au spus că vor să susţină PNRR şi reformele aferente, devine foarte puţin probabil. Din perspectiva calendarului, în zilele de 25, 26 probabil că este ultima perioadă, ca să ai timp să promulgi, când se poate organiza o sesiune extraordinară pentru adoptarea proiectului”, a explicat Pîslaru.
Editor : M.B.
