Problemele din sistemul energetic nu au fost provocate de dezvoltarea energiei regenerabile, ci de modul în care statul a gestionat tranziția energetică în ultimele decenii, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Într-o analiză în care încearcă să stabilească cine poartă răspunderea pentru vulnerabilitățile actuale, expertul indică în primul rând Guvernul, care apare în 16 dintre episoadele analizate, urmat de ANRE, cu 11, portofoliul Energiei, cu 10, și Parlamentul, cu nouă. Acesta susține că România a finanțat capacități de producție fără să dezvolte în același ritm rețelele, stocarea și sursele controlabile necesare în orele în care energia regenerabilă nu poate acoperi consumul.
Analiza pornește de la ideea că România „nu a înțeles, sau nu a vrut să înțeleagă, cum se face o tranziție energetică”. Potrivit lui Dumitru Chisăliță, statul a urmărit absorbția rapidă a fondurilor europene, numărul de panouri montate, valoarea contractelor semnate și capacitatea instalată, dar nu a acordat aceeași atenție armonizării dintre producție, rețea și consum, stocării, păstrării capacităților de rezervă și dezvoltării rețelelor înaintea racordărilor.
„Energia regenerabilă nu este cauza situației critice în care a ajuns Sistemul Electroenergetic Național. Panourile fotovoltaice și turbinele eoliene nu au destabilizat singure sistemul și nici nu trebuie transformate în țapi ispășitori”, a explicat acesta.
Guvernul apare în 57% dintre episoadele analizate
În clasamentul responsabilității instituționale realizat de Dumitru Chisăliță, Guvernul apare în 16 episoade, respectiv 57% din cazurile analizate. Pe locul următor se află ANRE, cu 11 episoade și 39%, urmată de instituțiile care au gestionat portofoliul Energiei, cu 10 episoade și 36%.
Parlamentul apare în nouă episoade, respectiv 32%, iar Ministerul Mediului, operatorii de rețea și Administrația Fondului pentru Mediu apar fiecare în câte patru situații, adică 14%. Companiile energetice de stat și dezvoltatorii, contractanții și instalatorii apar fiecare în câte trei episoade, echivalentul a 11%.
În analiza sa, Chisăliță sintetizează cauzele prin formula: „Cheltuieli ineficiente + «băieți deștepți» + investiții nearmonizate + pseudo-ecologiști + hidrocentrale blocate + marketing politic în locul soluțiilor tehnico-economice + incompetență”.
Acesta a urmărit o serie de decizii și inacțiuni începând din 1998. În acel an, odată cu desființarea RENEL și reorganizarea sectorului, sistemul energetic integrat a început să fie separat în activități și companii distincte. În analiza sa, responsabilitatea este atribuită Guvernului și ministerului de resort, iar efectul identificat este pierderea treptată a centrului unic de planificare tehnică a producției, rețelelor și consumului.
În anul 2000, după divizarea CONEL și apariția Transelectrica, Hidroelectrica, Termoelectrica și Electrica, Chisăliță susține că fiecare companie a ajuns să își urmărească propriul bilanț și că „nimeni nu mai răspunde efectiv pentru coerența întregului sistem”. Responsabilitatea este pusă în sarcina Guvernului și a Ministerului Industriei.
Pentru perioada 2000-2007, expertul indică guvernele succesive, ANRE și ministerul de resort drept responsabili pentru construirea pieței fără suficiente mecanisme de rezervă, flexibilitate, stocare și capacitate fermă.
Tarnița, Iernut și capacitățile care au întârziat
Unul dintre proiectele invocate este hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești. Potrivit analizei, România vorbește din 2003 despre aproximativ 1.000 MW de acumulare prin pompaj, însă până în 2026 nu a luat o decizie efectivă de investiție. Chisăliță consideră că sistemul a pierdut astfel un instrument important pentru mutarea energiei din orele cu excedent către cele cu deficit.
Expertul a atras atenția și asupra întârzierilor de la centrala pe gaze de la Iernut. Cei 430 MW trebuiau să fie disponibili în 2020, însă proiectul a întârziat ani întregi. În tabelul său, acesta atribuie responsabilitatea Romgaz, contractanților, conducerilor și ministerelor succesive și susține că, din această cauză, Sistemul Electroenergetic Național nu dispune de o centrală flexibilă amplasată în centrul țării, utilă în special în vârful de seară.
Analiza include și amenajările hidroenergetice rămase blocate în perioada 2007-2026 între documentații neactualizate, obligații de mediu, litigii și tentative legislative de exceptare. Responsabilitatea este împărțită între ministerele Energiei și Mediului, Hidroelectrica, Parlament și autoritățile emitente. Efectul identificat este pierderea atât a producției controlabile, cât și a flexibilității hidro necesare reglării sistemului.
„Am închis după calendarul politic, dar am construit după hazard”
Chisăliță nu susține păstrarea cu orice preț a întregului parc pe cărbune. Acesta a arătat însă că problema a fost ordinea în care au fost retrase capacitățile.
„Adevăratul dezastru nu este că România a renunțat la cărbune, ci că a renunțat la capacități sigure înainte de a avea cu ce să le înlocuiască. Am închis după calendarul politic, dar am construit după hazard”, afirmă expertul.
În tabel, menționează închiderea Mintia în 2021, înainte ca noile capacități flexibile să fie funcționale, ceea ce ar fi redus rezerva de putere controlabilă. El indică drept responsabili Guvernul, Ministerul Energiei și conducerea producătorului.
Pentru 2022, odată cu adoptarea calendarului de decarbonizare prin OUG 108/2022, Chisăliță a precizat că „problema nu este obiectivul, ci succesiunea”. Potrivit acestuia, ieșirea unor capacități a fost programată înainte ca înlocuitorii pe gaze, sistemele de stocare și rețelele să fie finalizate.
Cum au fost dezvoltate regenerabilele
În 2008, prin Legea 220, certificatele verzi au făcut investițiile eoliene și fotovoltaice foarte atractive, iar sprijinul a fost legat de fiecare MWh produs și livrat. Chisăliță arată că stocarea nu a fost stimulată, deoarece presupunea costuri și pierderi de conversie. Responsabilitatea este atribuită Parlamentului, Guvernului și ANRE.
În primul val de dezvoltare a regenerabilelor, între 2010 și 2013, capacitățile au fost amplasate acolo unde existau terenuri, vânt, soare și posibilități rapide de racordare, nu în urma unui plan național care să coreleze sursa, rețeaua și consumul. În acest caz sunt indicați Guvernul, ANRE, operatorii de rețea și dezvoltatorii. Efectul: concentrarea unor volume mari de producție în Dobrogea și în alte zone cu rețele insuficient pregătite.
În perioada 2010-2014, racordările ar fi fost tratate individual și nu sistemic. Expertul susține că efectul cumulat al sutelor de proiecte asupra rețelei nu a fost gestionat suficient de riguros, iar rețeaua a fost obligată „să alerge după investițiile deja aprobate”.
Al doilea val fotovoltaic, din perioada 2022-2024, ar fi repetat o parte dintre aceste greșeli. Potrivit analizei, finanțările publice și private au urmărit din nou numărul de MW instalați, fără suficientă coordonare între localizare, capacitatea rețelei și consumul zonal. Efectul a fost accentuarea diferenței dintre excedentul de energie de la prânz și deficitul de seară.
„Problema nu este că am construit regenerabile, ci că am confundat energia ieftină când există cu energia sigură când este necesară”, susține Chisăliță.
Statul a ajuns să plătească „de două ori”
Analiza critică și modul în care au fost folosite fondurile publice. Pentru perioada 2019-2024, Chisăliță arată că succesul programelor a fost măsurat în bani cheltuiți, contracte și număr de beneficiari, nu în autoconsum, reducerea vârfului de seară sau evitarea unor investiții suplimentare în rețea.
În programul Casa Verde din perioada 2019-2023, obiectivul politic ar fi devenit absorbția bugetului și instalarea rapidă a cât mai multor panouri, în timp ce stocarea, compatibilitatea viitoare și efectul cumulat asupra rețelei au rămas secundare. Chisăliță indică Ministerul Mediului, AFM și autorii ghidurilor.
În perioada 2019-2024 au fost montate masiv invertoare on-grid, optimizate pentru injecția imediată în rețea, nu pentru integrarea ulterioară simplă a bateriilor. Pentru mulți prosumatori, adăugarea unei baterii ar presupune, potrivit analizei, schimbarea invertorului sau instalarea unui sistem separat.
Din 2024, statul a început să finanțeze și stocarea, după ce anterior finanțase sisteme care nu erau pregătite pentru aceasta. Chisăliță spune că astfel „statul ajunge să plătească de două ori: întâi panourile și invertoarele on-grid, apoi adaptarea și stocarea”.
Într-o altă parte a analizei, expertul susține că statul a ajuns să finanțeze succesiv panourile, invertoarele on-grid, întărirea rețelei afectate de injecția simultană, bateriile adăugate ulterior și, în unele cazuri, chiar înlocuirea sau dublarea invertorului inițial.
500 MW în panouri nu înlocuiesc 500 MW de producție controlabilă
Chisăliță a explicat diferența dintre puterea instalată și puterea efectiv disponibilă prin exemplul unui generator de 500 MW.
„Nu poți scoate din SEN un generator de 500 MW și introduce 500 MW în panouri pretinzând că ai păstrat aceeași siguranță. SEN nu are nevoie doar de energie. Are nevoie de energia potrivită, în locul potrivit și în secunda potrivită”, a spus acesta.
Pentru stocare, analiza indică mai multe soluții, nu doar baterii. Bateriile instalate la prosumatori ar putea muta energia de la prânz spre seară pentru perioade de 2-6 ore, iar bateriile industriale pot asigura reglaj rapid, echilibrare și acoperirea vârfului. Hidrocentralele cu lac de acumulare pot furniza energie controlabilă pe ore, zile sau chiar săptămâni, iar centralele cu acumulare prin pompaj pot asigura stocare la scară mare.
Seceta a declanșat problema, dar instituțiile ar fi creat vulnerabilitatea
Pentru iulie 2026, analiza notează că seceta și oprirea unor capacități au expus vulnerabilitatea sistemului: hidroproducția a scăzut, Cernavodă a funcționat parțial, iar regiunea a căutat simultan importuri. Chisăliță consideră că fenomenul natural a fost doar declanșatorul, în timp ce instituțiile poartă responsabilitatea pentru vulnerabilitatea sistemului.
Pentru august 2026, odată cu declararea stării de alertă, expertul trece în tabel „eșecul politicilor energetice din ultimii ani”, atribuie responsabilitatea politicienilor și indică drept efect „pericolul neasigurării continuității livrării”.
Concluzia analizei este că actuala criză nu trebuie pusă pe seama energiei regenerabile.
„Criza actuală nu este eșecul energiei regenerabile. Este eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă după subvenții, MW instalați și comunicate triumfaliste, fără să construiască stocarea, rețeaua și capacitatea controlabilă necesare funcționării sistemului”, a concluzionat expertul.
Editor : A.D.
About the Author
