Alexandru, un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț, și-a pierdut viața în accidentul rutier petrecut marți seara în Brașov, când un șofer a intrat cu mașina pe trotuar și a lovit trei turiști. Potrivit presei locale, tragedia a avut loc cu doar 10 zile înainte ca tânărul să-și sărbătorească ziua de naștere.
Pe 22 august, Alexandru urma să împlinească 26 de ani. Aseară, în timp ce se plimba prin centrul turistic al orașului Brașov, a fost lovit în plin pe trotuar de un autoturism scăpat de sub control, relatează Biz Brașov.
Iubita lui Alexandru și mama acesteia au transmis pe rețelele de socializare un mesaj încărcat de suferință și neputință, potrivit oficiuldestiri.ro.
„Copile ce drum ai avut și ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr? Aveai planuri, vise și un drum lung in fata și o fată ce te iubește până la cer și înapoi. Drum lin și plin de lumină copile”, a scris mama iubitei lui Alexandru.
„Drum lin spre cer, iubirea mea. Îngerii să te aibă în paza lor”, a scris și partenera de viață a tânărului.
Accidentul a avut loc marți seara, când un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani a urcat pe un sens giratoriu din municipiul Braşov, după care a ajuns pe trotuar, lovind trei pietoni. Doi bărbaţi au murit, iar alţi doi – între care şoferul – au fost răniţi, unul fiind inconştient şi intubat.
Celelalte două victime sunt turiști germani. Unul dintre ei, în vârstă de 34 de ani, a murit, iar celălalt este internat în spital în stare gravă.
Șoferul ar fi suferit o criză de epilepsie la volan, potrivit unor surse Digi24.
Editor : M.B.
