Un fost adjunct al ministrului Justiției din Polonia, căutat pentru presupuse infracțiuni de corupție, se află în prezent la Tiraspol, în regiunea separatistă prorusă Transnistria. Marcin Romanowski și-a dezvăluit locația într-o scrisoare adresată unei instanțe din Varșovia, în care s-a oferit să se prezinte în fața autorităților poloneze, dar cu o condiție.
Regiunea separatistă Transnistria, aflată în sfera de influenţă a Rusiei, nu este recunoscută pe plan internaţional, notează dpa, citată de Agerpres.
Romanowski s-ar fi oferit în scrisoarea semnată de mână să se prezinte în faţa unei instanţe sau a parchetului public din Polonia în termenul specificat, cu condiţia să rămână în libertate, precizează agenția PAP.
Întrebat de jurnalişti dacă anchetatorii sunt siguri că scrisoarea a fost scrisă chiar de Romanowski, purtătorul de cuvânt al parchetului a declarat: „Nu suntem complet siguri. Se aplică principiul general conform căruia documentele trebuie considerate credibile”.
El a adăugat că semnătura lui Romanowski de pe scrisoare nu fost încă examinată de un grafolog. „Cu toate acestea, este o semnătură similară”, a mai spus oficialul polonez.
Romanowski este căutat de autorităţile poloneze pentru presupuse infracţiuni, între care corupţie, ceea ce a dus la emiterea unui mandat european de arestare pe numele său.
Politicianul, în vârstă de 50 de ani, a fost adjunct al ministrului justiţiei în perioada 2019-2023, în fostul guvern condus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS).
În calitate de viceministru al justiţiei, el ar fi canalizat milioane dintr-un fond destinat victimelor criminalităţii către proiecte despre care ministrul justiţiei de atunci, Zbigniew Ziobro, promisese că vor aduce beneficii partidului. Romanowski neagă toate acuzaţiile.
Romanowski şi Ziobro, şi el căutat de autorităţile poloneze, au fugit iniţial în Ungaria, unde premierul de la acea vreme Viktor Orban le-a acordat azil. După ce noul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a anunţat că ţara sa nu îi va mai proteja pe cei doi bărbaţi, Ziobro a fugit în Statele Unite.
Editor : M.I.
