Conform unui document confidențial, Kievul ar fi transmis administrației Trump că este posibil ca Rusia să nu reușească cucerirea restului teritoriilor din regiunea Donețk aflate sub control ucrainean nici măcar în 2027. Documentul a fost consultat de Kyiv Independent, care mai scrie că evaluarea vine în contextul în care Moscova continuă să ceară Ucrainei să se retragă din regiunea Donețk, ca parte a procesului de pace condus de SUA.
Kievul susține, în schimb, că avansul Rusiei pe câmpul de luptă a încetinit atât de brusc, încât Moscova ar putea întâmpina dificultăți în a-și atinge obiectivele teritoriale prin forță, mai arată sursa citată.
Ucraina controlează în continuare între 21% și 22% din regiunea Donețk, ceea ce înseamnă că puțin mai mult de o cincime din regiune rămâne în afara controlului rus.
Documentul, înmânat administrației Trump de către Ambasada Ucrainei la Washington, arată că avansul teritorial al Rusiei a încetinit la mai puțin de 100 de kilometri pătrați pe lună. La acest ritm, se menționează în document, obiectivele declarate ale Moscovei în regiunea Donețk ar putea fi amânate „potențial” dincolo de anul 2027.
Rusiei cere Kievului să se retragă din Donbas
Această evaluare contrazice unul dintre argumentele Kremlinului în cadrul procesului de pace: acela că Ucraina ar trebui să renunțe la teritoriu, deoarece Rusia îl va cuceri oricum, în cele din urmă, prin forță.
Rusia a cerut Ucrainei să se retragă din Donbas, care include regiunile Donețk și Luhansk, parțial ocupate, ca o condiție esențială pentru pace.
Practic, Moscova cere Kievului să cedeze teritoriul pe care forțele ruse nu au reușit să-l cucerească pe cale militară.
Oficialii ruși au intensificat presiunea asupra președintelui Volodimir Zelenski pentru ca acesta să accepte retragerea, prezentând-o ca pe un pas care ar putea deschide calea către negocieri. Kievul a respins cererea și a propus, în schimb, un armistițiu de-a lungul liniilor de front existente, ca prim pas către un acord de pace mai amplu.
Se pare că analiza ucraineană transmisă către Washington are scopul de a consolida această poziție, punând sub semnul întrebării ipoteza conform căreia campania militară a Rusiei va duce inevitabil la cucerirea teritoriului dorit de Moscova.
Kremlinul a depășit deja mai multe dintre propriile termene limită pentru cucerirea regiunii. Anterior, Moscova își propusese să cucerească regiunea Donețk și restul Donbasului până la sfârșitul anului 2025 și, potrivit unor surse, și-ar fi comunicat aceste intenții președintelui american Donald Trump. În ciuda ofensivelor susținute, forțele ruse nu au reușit să realizeze o străpungere.
Documentul ucrainean susține că problema devine și mai acută pe măsură ce avansul rus încetinește.
Un oficial al Casei Albe a confirmat că administrația Trump a primit evaluarea ucraineană.
„Președintele are o inimă umanitară și dorește ca acest război să se încheie, pentru ca uciderile fără sens să ia sfârșit. Președintele și echipa sa rămân hotărâți să joace în continuare un rol constructiv în încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina, iar el rămâne optimist că, în cele din urmă, vom ajunge la un acord de pace”, a declarat oficialul pentru Kyiv Independent.
Kievul avertizează asupra unei noi mobilizări rusești
Evaluarea situației de pe câmpul de luptă prezentată în document conține un avertisment pentru Washington: Rusia ar putea încerca să compenseze dificultățile cu care se confruntă prin lansarea unei campanii de recrutare mult mai ample.
Documentul menționează că Moscova ia în considerare mobilizarea a până la 500.000 de soldați suplimentari după luna septembrie. Această avertizare vine în contextul în care oficialii ucraineni și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea în această vară cu privire la faptul că Rusia se pregătește pentru un nou val de mobilizare.
Zelenski a declarat pe 11 august că Ucraina deține dovezi conform cărora Moscova intenționează să lanseze o mobilizare generală după alegerile parlamentare din Rusia de luna viitoare.
Oficialii ucraineni au avertizat că Kremlinul se confruntă cu dificultăți în recrutarea unui număr suficient de soldați prin sistemul existent de stimulente financiare și contracte, în timp ce numărul victimelor ruse continuă să crească. Documentul menționează că Rusia a suferit pierderi record în luna iulie, inclusiv aproximativ 14.000 de vehicule militare și 42.800 de victime în rândul personalului.
Presiuni asupra Rusiei, lipsă de rachete Patriot
Evaluarea prezintă, de asemenea, în detaliu campania Ucrainei de a crește costul efortului de război al Rusiei. În ultimele luni, Kievul a intensificat atacurile împotriva infrastructurii militare ruse, a nodurilor logistice și a țintelor strategice situate adânc în teritoriul Rusiei.
Documentul arată că atacurile împotriva infrastructurii petroliere ruse au redus capacitatea de rafinare a țării cu peste 30%, pierderile fiind estimate la aproximativ 15 miliarde de dolari.
De asemenea, potrivit documentului, Ucraina a vizat aproximativ 200 de nave asociate cu flota „din umbră” a Rusiei din Marea Neagră și Marea Azov. Aceste atacuri fac parte din ceea ce Kievul consideră a fi un efort mai amplu de a exercita presiune asupra Moscovei pentru a-și reconsidera abordarea față de procesul de pace.
Documentul subliniază, de asemenea, ceea ce ar putea fi cea mai imediată vulnerabilitate a Kievului pe câmpul de luptă: stocul său în scădere de rachete interceptoare Patriot. Se menționează că, pe 5 august, Rusia a lansat 24 de rachete balistice asupra Ucrainei, iar niciuna nu a fost interceptată, pe fondul epuizării stocurilor de rachete interceptoare Patriot PAC-2 și PAC-3.
Sistemele Patriot rămân esențiale pentru apărarea Ucrainei împotriva rachetelor balistice rusești, care se numără printre cele mai dificil de oprit de către apărarea aeriană ucraineană.
„Ambasada informează în mod regulat administrația SUA cu privire la punerea în aplicare a măsurilor aprobate de președintele ucrainean, precum și cu privire la nevoile prioritare pentru apărarea țării. Ambasada a furnizat administrației americane informații cu privire la evoluția campaniei aprobate de președinte în ceea ce privește atacurile asupra țintelor rusești.”, a declarat o sursă diplomatică pentru Kyiv Independent.
Editor : I.B.
