Patru oficiali ai SUA, doi dintre ei fiind foşti ambasadori în România, pun în discuţie, într-un articol în Jerusalem Post, viza de Statele Unite acordată lui George Simion, apreciind că e necesară o analiză a compatibilităţii sale cu valorile pe care America încearcă să le apere. Ei îi reproşează lui Simion că a reluat frecvent naraţiuni favorabile Kremlinului, dar şi mai îngrijorător este sprijinul neîngrădit şi constant al acestuia astfel încât Călin Georgescu să ocupe o funcţie de rang înalt.
Semnatarii articolului sunt foştii ambasadori americani la Bucureşti Adrian Zuckerman şi Mark Gitenstein, fostul ambasador al Statelor Unite în Belgia Ronald Gidwitz şi fostul guvernator al statului Virginia James S. Gilmore III.
„De ce George Simion, liderul partidului AUR din România, continuă să beneficieze de privilegiul unei vize pentru SUA, în pofida unui parcurs politic care a generat în mod repetat îngrijorări în rândul istoricilor, organizaţiilor evreieşti şi observatorilor democraţiei? Aceasta nu este o chestiune de drepturi. Este o întrebare dacă Statele Unite ar trebui să acorde privilegiul de a intra pe teritoriul lor unor persoane ale căror acţiuni, discurs şi asocieri politice par fundamental incompatibile cu valorile americane. Simion a depus eforturi susţinute pentru a se prezenta drept pro-american şi apropiat de mişcarea MAGA. Cu toate acestea, multe dintre poziţiile sale sugerează contrariul”, afirmă cei patru în articolul de opinie intitulat „Cât valorează memoria Holocaustului? Mai puţin decât o viză pentru SUA acordată lui George Simion?”.
Cei patru remarcă faptul că retorica lui Simion a reluat frecvent naraţiuni favorabile Kremlinului. În acelaşi timp, lui Simion îi este în continuare interzisă intrarea atât în Republica Moldova, cât şi în Ucraina.
„În pofida declaraţiilor antisemite repetate ale lui Georgescu, a elogierii unor figuri fasciste şi a atacurilor sale la adresa instituţiilor şi liderilor occidentali, Simion a continuat să-l apere şi să-l promoveze drept o figură centrală a mişcării naţionaliste din România”, remarcă cei patru oficiali americani.
Aceștia concluzionează că SUA ar trebui să analizeze cu atenţie dacă trecutul lui George Simion – precum şi cel al mişcării pe care o conduce – este compatibil cu valorile pe care America încearcă să le apere şi dacă acesta ar trebui să beneficieze de privilegiul de a primi o viză pentru SUA.
Editor : A.C.
