Rusia intenționează să relocheze, în următorii 20 de ani, aproape 114.000 de cetățeni în teritoriile ucrainene ocupate. O investigație jurnalistică realizată de cooperativa independentă „Bereg”, tradusă de Meduza, arată cum schimbă această politică orașe precum Melitopol și cum trăiesc localnicii sub ocupația rusă. Mărturiile descriu confiscarea unor proprietăți, presiuni pentru obținerea pașapoartelor rusești, dispariții și detenții, dar și sosirea unor cetățeni ruși atrași de salarii sau beneficii mai mari.
Mărturiile reunite de jurnaliști conturează astfel două realități care coexistă în Melitopol: pe de o parte, cea a locuitorilor care descriu ocupația prin prisma fricii, a pierderii proprietăților, a disparițiilor și a presiunilor pentru adoptarea documentelor rusești; pe de altă parte, cea a oamenilor veniți din Rusia sau din alte state, atrași de locuri de muncă, salarii ori alte beneficii. În centrul acestei transformări se află însăși schimbarea populației unui oraș care, înainte de război, era parte a Ucrainei, arată Meduza.
„M-am gândit: «Doamne, afacerea mea s-a închis». Încă nu știam ce vor face familiei mele”
Lyudmila Plachkova, în vârstă de 34 de ani, s-a născut și a crescut în Melitopol, dar a părăsit orașul după ocuparea acestuia de către trupele ruse și s-a refugiat în Bulgaria. Părinții ei, Tatyana și Oleg, au rămas în oraș. Ulterior, aceștia au fost ridicați de ofiți ai FSB.
Lyudmila povestește că familia sa era formată din antreprenori, iar părinții ei deschiseseră în 2013 o cafenea. Mama ei, care lucrase ca bucătăreasă, visase mult timp să aibă propriul restaurant. Afacerea a crescut treptat și a devenit cunoscută în oraș.
În primele zile ale invaziei ruse, familia s-a adăpostit împreună. Lyudmila spune că, în acea perioadă, teama era permanentă, mai ales după ce au început să apară informații despre luptele din Mariupol și despre violențele comise în alte zone ocupate.
Ea a participat la protestele pro-ucrainene organizate în Melitopol în martie și aprilie 2022. La început, spune femeia, militarii ruși le-ar fi transmis protestatarilor că ocupația ar putea fi temporară. Ulterior, apariția steagurilor rusești și consolidarea prezenței militare au făcut-o să înțeleagă că situația se schimbă definitiv.
Lyudmila spune că orașul s-a transformat rapid. Mulți antreprenori și tineri au plecat, în timp ce în Melitopol au început să sosească oameni din Rusia. Pentru ea, schimbarea era vizibilă inclusiv pe străzi și în traficul auto, unde vedea tot mai multe mașini cu numere de înmatriculare din Moscova, Krasnodar și alte regiuni rusești.
Plecarea din oraș a fost, la rândul ei, extrem de dificilă. Familia a trecut prin Crimeea, apoi prin Rusia și Turcia. La filtrarea din Crimeea, Lyudmila spune că ea și soțul ei au fost interogați și că a trăit permanent cu teama că acesta ar putea fi reținut.
„Mi-am dat seama că afacerea mea s-a închis”, își amintește ea despre momentul în care a trebuit să-și abandoneze studioul de decor. Atunci, însă, nu știa încă ce urma să se întâmple cu părinții ei.
În noaptea de 26 septembrie 2023, ofiți ai FSB au intrat cu forța în locuința părinților. Potrivit relatării Lyudmilei, mama ei ar fi fost lovită în timpul percheziției, iar bunica, care se afla în casă, a fost închisă într-o cameră timp de aproximativ 12 ore.
Lyudmila crede că părinții săi au fost vizați pentru că au refuzat să accepte administrația rusă. Mama ei spera până în ultimul moment că ocupația se va încheia și intenționa să plece din Melitopol dacă situația nu se schimba.
Fiica spune că, ulterior, a aflat de la femeile care au fost închise împreună cu mama ei că aceasta și soțul ei ar fi fost torturați în timpul detenției. Tatăl ar fi fost bătut, iar mama obligată să asiste la agresiune pentru a fi determinată să facă declarații.
Mama lui Lyudmila ar fi fost ținută inițial într-un subsol, apoi transferată într-o celulă pentru femei. Potrivit mărturiei fiicei, condițiile erau extrem de grele: nu exista apă, duș sau toaletă, iar temperatura era foarte scăzută. Femeile ar fi primit foarte puțină mâncare, iar mama ei ar fi fost obligată să învețe imnurile Rusiei și ale administrațiilor separatiste din Donețk și Luhansk.
Starea femeii s-ar fi deteriorat grav în lunile următoare. Lyudmila spune că mama ei începuse să se simtă rău încă din decembrie, vomita și nu mai putea mânca sau bea. Potrivit colegelor de celulă, cererile pentru ajutor medical ar fi fost ignorate.
În februarie 2024, femeia a fost dusă la un spital din Melitopol în stare critică și în comă. Nu mai putea respira singură și a fost conectată la un ventilator. Lyudmila consideră că starea mamei sale ar fi fost provocată de loviturile suferite și de lipsa îngrijirii medicale.
Mama ei a murit pe 23 mai 2024.
„Nu am putut să-mi iau rămas-bun. Mi s-a spus clar că, dacă mă întorc, aș putea păți același lucru”, povestește Lyudmila.
Despre tatăl său nu știe nici acum unde se află. Potrivit informațiilor primite de la fostele colege de detenție ale mamei, acesta ar fi fost torturat și separat de soția sa. Lyudmila spune că încearcă în continuare să afle unde este și dacă mai trăiește.
Ea afirmă că a trimis solicitări către centrele de detenție și către FSB, însă autoritățile susțin că nu au informații despre tatăl ei. În același timp, spune femeia, anchetatorii i-ar fi transmis informal că nu pot face nimic.
Lyudmila spune că știe personal mai multe cazuri de răpire, tortură sau deportare a civililor din Melitopol și că numeroase familii nu știu unde se află rudele lor.
„Nu înțeleg de ce sunt răpiți civili, oameni obișnuiți, care nu sunt implicați în lupte. Sunt reținuți ani întregi, fără acuzații și fără să poată comunica cu familiile lor”, spune ea.
În oraș, afirmă Lyudmila, presiunea asupra localnicilor a crescut. Oamenii sunt obligați să obțină documente rusești, iar cei care refuză sau nu se conformează riscă să fie chemați la discuții sau chiar deportați.
Femeia spune că, dacă ocupația se va încheia, se va întoarce în Melitopol, deși orașul este acum asociat pentru ea cu pierderea părinților.
„Viața mea s-a oprit în 2023. Mi-au fost luați cei mai apropiați oameni și încă nu știu cum să merg mai departe”, mărturisește ea.
Totuși, spune că nu a renunțat să-și caute tatăl și speră că acesta este încă în viață.
„Nu am reușit să mă obișnuiesc cu lipsa de civilizație”
Darya, în vârstă de 30 de ani, s-a mutat la Melitopol din Ijevsk la începutul anului 2025, împreună cu soțul și cei doi copii. Familia a rămas acolo aproximativ un an, după care s-a întors în Rusia.
Darya spune că decizia de a se muta a fost legată în principal de situația profesională a soțului ei, fost militar. În teritoriile ocupate, perioada de serviciu este calculată mai avantajos pentru obținerea pensiei, iar veniturile pot fi mai mari decât în alte regiuni ale Rusiei.
Familia avea deja un apartament în Ijevsk și părinții Daryei locuiau în apropiere. De aceea, femeia spune că mutarea a fost dificilă încă de la început.
La sosire, s-au cazat într-o locuință veche, într-o stare proastă. Darya a început apoi să caute un apartament în Melitopol și spune că a fost surprinsă de prețurile ridicate.
Un apartament cu două camere putea costa aproximativ 60.000 de ruble în avans, în timp ce locuințele mai accesibile erau rare. În cele din urmă, a găsit un apartament cu 30.000 de ruble pe lună, dar acesta nu fusese renovat și păstra aspectul unei locuințe din perioada sovietică.
În Ijevsk, afirmă ea, aceeași sumă îi permitea să închirieze un apartament renovat.
Darya spune că și prețurile alimentelor au fost o problemă. Oferta era limitată, iar multe produse i s-au părut mult mai scumpe decât în Ijevsk. În opinia ei, unele alimente erau chiar expirate, motiv pentru care piețele deveniseră foarte populare.
O altă dificultate a fost lipsa serviciilor bancare. Darya spune că, în multe situații, plata în numerar era singura variantă.
„Aveam senzația că m-am întors în anii ’90”, spune ea, referindu-se la ceea ce consideră o lipsă de servicii și infrastructură.
Întreruperile de energie electrică erau frecvente, în special în perioadele în care aveau loc atacuri. Potrivit femeii, atunci când nu exista curent, unele magazine și saloane care nu aveau generatoare se închideau, iar alimentarea cu apă putea fi afectată.
Și accesul la serviciile medicale era dificil. Darya spune că există un deficit de medici și că, pentru anumite specializări, pacienții trebuie să meargă până în Crimeea sau în alte regiuni ale Rusiei.
Ea afirmă că, pentru un consult neurologic, a găsit o programare abia peste două luni, iar pentru copii nu erau disponibili toți medicii necesari.
Darya spune că relația cu localnicii a fost bună și că nu a avut conflicte cu aceștia. Totuși, după aproximativ un an, familia a decis să plece. Problemele legate de serviciile medicale, dar și ieșirea soțului la pensie au contribuit la această decizie.
„În cele din urmă, am înțeles că nu mă pot obișnui cu modul de viață de acolo”, spune ea.
„Ocupația înseamnă să trăiești permanent cu frica de percheziții, rețineri și denunțuri”
Un activist al mișcării ucrainene de rezistență nonviolentă Zla Mavka, care cunoaște situația din Melitopol, spune că pentru localnici ocupația nu înseamnă doar schimbarea administrației, ci transformarea radicală a vieții de zi cu zi.
Potrivit acestuia, oamenii trăiesc cu teama că pot fi percheziționați, reținuți sau denunțați. Mulți și-au pierdut locurile de muncă, locuințele sau afacerile și au ajuns să depindă de rude ori de munci ocazionale.
El afirmă că accesul la medicamente, servicii bancare și servicii de comunicații a devenit mai dificil, în timp ce prețurile au crescut, iar oferta de produse este mai limitată.
Activistul spune că presiunea asupra localnicilor este exercitată inclusiv prin sistemul de educație, sănătate și piața muncii. Oamenii sunt determinați să accepte documente rusești, iar copiii sunt integrați în sistemul educațional rusesc.
În opinia sa, pentru mulți localnici nu mai există o alegere reală între acceptarea noilor reguli și refuzul lor, ci între conformare și riscul unor probleme mai grave.
El susține și că proprietățile celor plecați din teritoriile ocupate sunt în pericol. Dacă proprietarii nu își reînregistrează locuințele conform legislației ruse, acestea pot fi declarate „fără proprietar” și ulterior trecute în administrarea autorităților de ocupație sau atribuite altor persoane.
Pentru ucrainenii plecați din cauza războiului, spune activistul, această situație este cu atât mai dificilă cu cât revenirea în oraș pentru rezolvarea formalităților poate însemna trecerea prin controale, proceduri de filtrare sau chiar riscul de persecuție.
În opinia lui, politica privind proprietățile face parte dintr-un proces mai amplu prin care populația ucraineană este împinsă să plece, în timp ce ruși sunt încurajați să se stabilească în oraș.
„Pentru mine, pare o politică deliberată de alungare a ucrainenilor și de înlocuire a populației. Îi alungă pe ucraineni și aduc cetățeni ruși. Este ceva ce am mai văzut în istorie”, afirmă activistul.
El mai spune că propaganda încearcă să creeze imaginea unei vieți normale în oraș, deși realitatea localnicilor este diferită.
„Văd vehicule militare pe străzi, dar în rest uit unde mă aflu”
Ruslan, în vârstă de 34 de ani, este originar din Rostov-pe-Don și a ajuns la Melitopol pentru o misiune de lucru de câteva luni.
Bărbatul este topograf și lucrează la construcția unei stații de distribuție a gazelor. A ajuns în oraș la începutul lunii februarie și spune că intenționează să rămână până în iarnă, revenind acasă o dată la câteva luni.
Ruslan afirmă că găsirea unei locuințe este dificilă, dar că lucrurile devin mai simple cu ajutorul unui agent imobiliar. Chiriile pentru apartamentele cu una sau două camere variază, potrivit lui, între 30.000 și 45.000 de ruble pe lună.
El spune că are nevoie de documente oficiale pentru ca firma să-i deconteze chiria, însă nu toți proprietarii sunt dispuși să le ofere.
Prima impresie despre oraș nu a fost una dramatică. După un drum lung, spune el, a perceput Melitopolul ca pe un oraș rusesc obișnuit, mic, liniștit și curat.
A observat însă câteva clădiri distruse, întreruperi ale energiei electrice și ale alimentării cu apă, precum și puncte de control la ieșirea din oraș.
Ruslan spune că uneori se aud explozii sau ceea ce el descrie drept „pocnituri”, iar vehiculele militare circulă pe străzi.
O diferență importantă față de viața din Rostov-pe-Don este, potrivit lui, existența restricțiilor de circulație pe timpul nopții. În Melitopol există și reguli privind programul magazinelor și vânzarea alcoolului.
În același timp, spune că nu percepe orașul ca fiind foarte diferit de Rostov, unde există, de asemenea, atacuri.
Ruslan afirmă că mulți dintre cei care se mută în Melitopol sunt militari, funcționari publici sau persoane care vin să ocupe locurile de muncă și locuințele rămase disponibile.
El spune că nu a avut probleme cu localnicii și că, în unele situații, aceștia nici nu își dau seama că este originar din altă parte.
„Uneori se aud drone și explozii, dar în rest este liniște”
Timur, al cărui nume a fost schimbat, are 29 de ani și a venit la Melitopol din Uzbekistan pentru a munci.
El spune că a ajuns în oraș în februarie, după ce a aflat despre locul de muncă prin intermediul unei cunoștințe. Înainte de asta, lucrase în Nijni Novgorod ca electrician.
Timur lucrează la construirea unui spital, proiect pentru care compania rusă Profstroy a adus muncitori din Uzbekistan, inclusiv electricieni, instalatori și muncitori specializați în beton.
Potrivit lui, i s-a oferit un salariu de 110.000 de ruble pe lună, cu o zi liberă la două săptămâni. Programul de lucru ajunge la 11 ore pe zi, iar duminica lucrează aproximativ nouă ore.
Majoritatea colegilor săi sunt originari din Asia Centrală, în special din Uzbekistan și Tadjikistan. Rușii și turcii ocupă mai ales funcții de conducere sau lucrează în domeniul securității.
Timur descrie Melitopolul drept un oraș provincial și spune că există probleme cu alimentarea cu apă și energie, dar că acestea sunt de obicei rezolvate rapid.
El afirmă că dronele și exploziile pot fi auzite uneori, în special noaptea, însă oamenii s-ar fi obișnuit cu aceste sunete și nu mai reacționează la fel de puternic.
La șantier, întreruperile de energie și apă pot dura una sau două ore, dar există generatoare.
O altă problemă este accesul la internet, despre care Timur spune că funcționează foarte prost.
Și pentru el găsirea unei locuințe a fost dificilă, în special pentru că este cetățean uzbec. Prețurile i s-au părut ceva mai mari decât în Nijni Novgorod.
Bărbatul spune că trebuie să aibă permanent documentele asupra lui pentru a putea demonstra că se află legal în oraș în cazul unui control al poliției.
În ceea ce privește localnicii ucraineni, Timur spune că nu știe prea multe despre situația lor și nu a avut discuții pe această temă.
Editor : C.A.
About the Author
