„Bună dimineața. Tot nu votăm un guvern PSD.” Acesta este mesajul postat de Dominic Fritz marți dimineață pe rețelele sociale, la o zi după ce Curtea Constituțională a validat o modificare la Legea ANI care l-ar putea lăsa fără mandatul de primar al Timișoarei.
Curtea Constituțională a decis luni că așa-numitul „amendament Fritz” la Legea ANI este constituțional. Decizia a fost luată cu 5 voturi „pentru” constituționalitate și 3 voturi „împotrivă”.
Prevederea declarată constituțională stabilește că aleșii aflați în funcție, în cazul cărora a fost constatată definitiv incompatibilitatea sau existența unui conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a noii legi, își pierd mandatul în termen de 30 de zile de la intrarea ]n vigoare a noii legi.
Dominic Fritz a anunțat că se va adresa CEDO.
„În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat. Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea.
Nevoia mafiei privilegiaților de a scăpa de mine îi face să acționeze disperat până într-acolo încât demolează bazele democrației. Un stat de drept care există doar atunci când PSD își dorește, nu mai este stat de drept.
Art. 15 din Constituție „legea dispune numai pentru viitor” a fost suspendat azi pentru mine. Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa”, a scris Dominic Fritz luni, pe facebook.
Editor : B.P.
