Polițiștii fac descinderi la o grădină zoologică ilegală din județul Dâmbovița. iPotrivit comisarilor de la Garda de Mediu și procurorilor, acolo erau ținuți ilegal urși, tigri, alte animale și păsări exotice. Anul trecut, proprietarul grădinii zoologice a fost amendat cu 120.000 de lei de Garda de Mediu.
Animalele sunt urcate într-un camion și transportate în locuri în care vor fi în siguranță, Patru lei vor fi duși la Grădina Zoologică de la Galați, iar doi urși vor fi transportați la sanctuarul de la Zărnești.
De altfel, comisarii de la Garda de Mediu, o echipă de la ANSVSA, de la Poliția Animalelor, polițiștii și procurorii care s-au ocupat de acest dosar penal sunt acum în menajeria amenajată ilegal.
Anul trecut, proprietarul a primit o amendă de 120.000 de lei de la Garda de Mediu pentru neregulile care au fost găsite, condițiile necorespunzătoare de viață pentru animalele sălbatice și faptul că nu avea autorizație de mediu. Anul acesta, în iunie, Nuțu Cămătaru și Dani Mocanu au fost audiați în acest dosar la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cel din urmă ar fi luat animale de aici pentru videoclipuri.
Iar în 2015 au existat suspiciuni într-un caz grav: o femeie ar fi fost mușcată de un leu, tânăra a fost dusă la spital atunci în stare gravă și se pare că aceasta nu a recunoscut că a fost mușcată de leu, spunea că niște câini au mușcat-o. Proprietarul gospodăriei i-a spus atunci că nu are animale sălbatice în curte.
Editor : M.B.
