Armata Română a distrus o dronă marină încărcată cu explozibil în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră, scrie Mediafax.
Drona ce a fost identificată la câteva sute de metri de lucrările pentru extracția gazelor, a anunțat, joi, ministrul Apărării, Radu Miruță.
MApN nu a confirmat că drona era încărcată cu explozibil
Ministerul Apărării Naționale că
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au intervenit, joi, în cazul unei drone maritime de mici dimensiuni aflate în Zona Economică Exclusivă a României, în apropierea platformei Neptun Alpha, la aproximativ 80 mile marine est de Constanța, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN)
„Una dintre aeronave a angajat ținta și a executat foc cu tunul de bord asupra acesteia, ținta fiind lovită”, conform ministerului.
Prezența dronei maritime aflate în derivă a fost semnalată în jurul orei 06.28 de o navă comercială,.
„O navă a Gărzii de Coastă, cu o echipă EOD a Forțelor Navale Române la bord, se deplasează către zona în care se află drona maritimă, pentru efectuarea de verificări”, conform MApN, fără a preciza nimic despre încărcătura cu explozibil a dronei.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a editat postarea sa pe Facebook, pentru a elimina informațiile privind faptul că drona era încărcată cu explozibil.
Președintele României a felicitat Armata Română și piloții celor două avioane F-16
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis felicitării Armatei Române și piloților avioanelor de F-16 ale României pentru succesul misiunii.
De asemenea, președintele a felicitat și Garda de Coastă pentru promptitudinea cu care a semnalat prezența dronei în zonă.
„O acțiune contra timp, în care prioritatea zero a fost protejarea vieții oamenilor care lucrau pe platformă și păstrarea infrastructurii critice în afara oricărui potențial pericol. Condamn cu toată fermitatea intensificarea acestor tipuri de incidente iresponsabile din partea Federației Ruse. Rămânem vigilenți alături de aliații din NATO pentru a ne apăra și a respinge astfel de provocări”, a scris președintele Nicușor Dan pe X.
