Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat, joi seară, la Digi24, că avaria de la grupul energetic numărul 5 de la Termocentrala Turceni se datorează echipamentelor vechi. Oficialul din Guvern spune că nu vor mai exista investiții în echipamente, deoarece la final de 2029 trebuie închise centralele pe cărbune, ca urmare a acordului cu Comisia Europeană. El a subliniat că închiderea acestei capacități nu are impact asupra Sistemului Energetic Național. Cristian Bușoi a afirmat că unitatea va reveni în sistem luni, la ora 15:00.
„Multe dintre echipamentele de la Complexul Energetic Oltenia sunt vechi. S-au făcut unele retehnologizări, dar având orizontul sfârșit de 2029 pentru închiderea capacităților pe cărbune, așa cum ne-am angajat în fața Comisiei Europene și terminarea investițiilor pe gaz și CE Oltenia va face 4 proiecte de parcuri solare cu OMV Petrom, deci transformarea CEO dintr-un producător doar pe cărbune către unul pe gaz și pe regenerabile, în acest moment nu mai poți să faci investiții în echipamente, pentru că nu le vei mai amortiza în 3-4 ani de zile. Atunci există aceste incidente. De asta pledăm în fața Comisiei Europene, de aceea studiul de adecvanță ne ajută foarte mult să rămânem cu 4 unități: 3 și una în rezervă. Apare o problemă la una dintre unități și intră în funcțiune unitatea de rezervă. Sunt momente ca acestea cu centrala de la Cernavodă închisă, intrăm cu 4”.
Acesta a subliniat că închiderea acestei capacități de producție „nu are niciun fel de impact pe Sistemul Energetic”. „Importurile sunt în jur de 1.000 de MW. Ieri aveam Rovinari 4 și importam pe media de seară 2.000 de MW”, spune acesta. Producția eoliană a fost foarte slabă miercuri, mai explică Bușoi.
„Cei 200-250 de MW de la Rovinari 4 pot fi compensați din eolian sau din importuri. Singura problemă la CEO este că pierde niște venituri importante. Prețurile sunt sus în piață, vindeau această electricitate la un preț foarte bun. Beneficiază totuși de ajutor de stat. Este un plan de reorganizare aprobat de UE”, a mai transmis secretarul de stat.
Cristian Bușoi spune că unitatea va reveni în sistem luni, la ora 15:00.
Editor : Alexandru Costea
