Un condamnat la moarte a fost executat, vineri dimineaţă în Japonia, pentru atacul incendiar din 2009 asupra unui salon de pachinko, care a făcut cinci morţi, a relatat presa locală.
Aceasta este prima execuţie din Japonia de când prim-ministrul Sanae Takaichi a preluat funcţia în octombrie anul trecut. Execuţia precedentă, cea a lui Takahiro Shiraishi, „ucigaşul de pe Twitter”, care a asasinat şi dezmembrat nouă persoane, a avut loc în iunie 2025, notează AFP preluată de Agerpres.
Sunao Takami, bărbatul executat vineri, potrivit presei, a stropit cu benzină un salon de pachinko – un tip de joc de biliard vertical cu bile metalice – din Osaka, lângă casa sa, înainte de a-l incendia, ucigând patru clienţi şi un angajat.
Ministerul Justiţiei a refuzat să comenteze imediat.
Japonia este, alături de Statele Unite, este singurul membru G7 care foloseşte pedeapsa cu moartea. În ciuda criticilor, în special în ceea ce priveşte lentoarea procedurilor şi condiţiile de execuţie, opinia publică japoneză rămâne covârşitor în favoarea acesteia.
Înainte de execuţia din 2025, precedenta a avut loc în iulie 2022, cu spânzurarea lui Tomohiro Kato, condamnat pentru uciderea a şapte persoane în 2008 la Tokyo, intrând cu un camion în mulţime înainte de a înjunghia trecătorii.
Au existat, de asemenea, trei execuţii în 2021, trei în 2019 şi 15 în 2018, a declarat Ministerul nipon al Justiţiei pentru AFP anul trecut.
Editor : Ana Petrescu
