Vestea că bursele sociale ale elevilor ar putea fi suspendate pe perioada vacanțelor școlare a venit ca un trăsnet pentru sute de mii de familii din mediile defavorizate. Cei 300 de lei reprezintă un ajutor important, spun cei care depind lunar de acest venit. Proiectul este pus în consultare de Ministerul Educației și, dacă va fi aprobat, ar urma să intre în vigoare începând cu anul școlar 2026-2027.
Gina are trei copii, iar pentru doi dintre ei primește bursă socială lunar. Toată familia trăiește din venitul minim al soțului, din alocațiile copiilor și din cele două burse sociale.
„Pun la calcul, lună de lună, și bursa socială, pentru că plătesc 10 milioane (n.red. 1.000 de lei) chirie, pe lângă apă, utilitățile, tot. Mi se pare foarte urât din partea lor să ni se taie această bursă socială, pentru că este esențială pentru noi”, spune Gina Ungureanu.
În România, aproximativ 840 de mii de familii beneficiază de burse sociale.
„Nu mi se pare corect să ni se ia această bursă. Nu este corect pentru copii și va face ca abandonul școlar să fie din ce în ce mai mare”, e de părere o altă mamă.
„Și pentru copil, și pentru mâncare când nu aveam… Pentru mine era un ajutor foarte mare”, mărturisește o altă femeie.
„Pentru un copil, să-i taie bursa… e numai tunsul 50 de lei, dar să-i dea doar 6 luni de zile. Nu, nu se poate! Și așa 300 de lei nu e nimic. Acum începe școala, trebuie o pereche de adidași, teniși”, calculează altcineva.
Un ajutor pentru familiile defavorizate sunt fundațiile.
„Nevoia copilului este în continuu. Ce ar fi și noi să nu mai oferim servicii pentru că este vacanță? Deci nu, este o decizie extraordinar de prost gândită, pentru că economia țării nu trebuie făcută pe spatele copiilor aflați în dificultate”, e de părere Mariana Robea, directorul unei fundații din Galați.
Valoarea unei burse sociale este de 300 de lei pe lună.
reporter: Dana Costache
operator: Marian Munteanu
Editor : Izabela Zaharia
