Ministrul sârb de Externe, Marko Djuric, a mulțumit României pentru ajutorul acordat la stingerea incendiilor, printr-o postare pe rețelele de socializare. Mesajul vine după ce, sâmbătă, țara noastră a trimis către vecinii sârbi un elicopter Black Hawk din dotarea MAI, un echipaj de 69 de pompieri și 15 mijloace tehnice.
„Sunt profund recunoscător României, ministrului Oana Toiu, dar și curajoșilor pompieri DSU pentru sprijinul acordat Serbiei într-un moment dificil”, a transmis Marko Djuric pe X.
Djuric a apreciat intervenția rapidă a României, despre care a spus că reprezintă „cel mai nobil spirit al prieteniei, al bunei vecinătăţi şi al solidarităţii europene”.
Elicopterul Black Hawk continuă misiunea de stingere a incendiilor de vegetaţie din Serbia. Aeronava va efectua noi lansări de apă cu sistemul Bambi Bucket, după ce sâmbătă, 22 august, a intervenit de șapte ori asupra zonelor afectate, aruncând în total 17,5 tone de apă.
„Astăzi, misiunea continuă, iar elicopterul Black Hawk RescEU, operat de IGAv, va executa misiuni de stingere în locurile indicate de autoritățile sârbe. Cu ajutorul sistemului Bambi Bucket, aeronava va efectua lansări de apă asupra focarelor de incendiu și a zonelor în care există riscul de extindere a acestora, contribuind la limitarea incendiilor și la sprijinirea forțelor terestre care acționează în zonă” au transmis reprezentanții Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe lângă elicopterul Black Hawk, 69 de pompieri români din 9 judeţe şi 15 mijloace tehnice au plecat spre Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație. Pompierii care participă la misiune provin din județele Arad, Bihor, Brașov, Hunedoara, Ialomița, Sălaj, Sibiu, Timiș și Vâlcea.
Editor : A.P.
