O barcă în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat în Marea Neagră, în stațiunea Saturn, la câțiva kilometri de țărm. Turiștii au fost observați de salvamari, care au intervenit și i-au adus la mal în siguranță. Toate cele cinci persoane au suferit atacuri de panică și au fost consultate de medici.
Evenimentul s-a petrecut duminică, în stațiunea Saturn. Barca în care se aflau cele cinci persoane s-a răsturnat în Marea Neagră, la câțiva kilometri de țărm.
Turiștii au fost observați de salvamari, care au ajuns în zona în care s-a răsturnat barca cu două skijeturi. Cele cinci persoane au fost recuperate și aduse la mal în siguranță.
Oamenii au suferit atacuri de panică, iar la mal îi așteptau două ambulanțe. Medicii i-au consultat, iar în prezent sunt în afara oricărui pericol.
Incidentul are loc în contextul în care, în ultimele zile, marea a fost agitată, cu valuri puternice.
Editor : C.S.
