Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a traversat duminică, 23 august, prin înot, strâmtoarea Bosfor, alături de fiul său de 14 ani. Cei doi au participat la cursa intercontinentală de 6,5 kilometri, care a început pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european. Fiul premierului a fost mai rapid decât tatăl său, iar Tofan spune că se întoarce la Chișinău „cu bateriile încărcate și cu inima plină”.
„În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această cursă, iar eu nu puteam să-mi încalc promisiunea”, a scris Vasile Tofan pe rețelele sociale după competiție.
Cursa, cu o lungime de 6,5 kilometri, a început pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european.
„Exact în direcția în care merge și țara noastră”, a menționat premierul, făcând referire la parcursul european al Republicii Moldova.
Potrivit lui Tofan, fiul său a reușit să termine cursa înaintea sa, transmite zdg.md.
„Fiul meu a fost mai rapid decât mine – și puține lucruri bucură mai mult un părinte decât să-și vadă copilul depășindu-l”, a scris acesta.
Premierul a anunțat anterior că participarea la cursă a pornit de la promisiunea făcută fiului său, care s-a pregătit aproape un an pentru traversarea Bosforului.
„Revenim la Chișinău cu bateriile încărcate și cu inima plină. Ne așteaptă mult de lucru acasă”, a conchis Vasile Tofan.
Purtătorul său de cuvânt a precizat că „costurile deplasării premierului, a membrilor familiei sale și a întregii echipe au fost acoperite integral din sursele proprii ale prim-ministrului”.
Editor : A.R.
