Camera Deputaților a adoptat luni, în urma deciziei Curții Constituționale, modificările aduse legii ANI, care schimbă modul în care sunt făcute publice informațiile privind averea și interesele persoanelor aflate în funcții publice. Noua formă a legii introduce o fișă publică privind interesele financiare și elimină obligația soților și partenerilor demnitarilor de a depune declarații de avere și de interese.
Din cele 270 de voturi exprimate, 183 au fost „pentru”, 84 „împotrivă”, iar trei deputați s-au abținut. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, astfel că proiectul va fi transmis Senatului, care este for decizional.
Modificările au fost adoptate pentru punerea legislației în acord cu decizia CCR privind regimul declarațiilor de avere și de interese și publicarea informațiilor referitoare la interesele financiare.
O nouă fișă publică privind interesele financiare
Un amendament USR adoptat în Comisia juridică introduce o fișă publică privind interesele financiare. Potrivit textului, Agenția Națională de Integritate, prin platforma e-DAI, va genera fișa la data depunerii declarațiilor, după modelul prevăzut în anexa nr. 5 a legii.
Documentul va conține numai informațiile prevăzute în anexă și nu va putea reproduce, nici integral, nici parțial, declarația de avere sau declarația de interese.
Potrivit formei adoptate de deputați, „fișa limitată la interesele relevante, fără preluarea integrală sau parțială a declarațiilor, respectă art. 147 alin. (4) și art. 26 din Constituție, păstrând transparența într-o formă proporțională”.
ANI va trebui să publice fișele pe pagina sa de internet în cel mult 60 de zile de la data depunerii declarațiilor.
Citește și: USR îi cere lui Grindeanu să ancheteze introducerea frauduloasă a unui amendament în Legea ANI
Ce a stabilit CCR
Modificarea vine după ce Curtea Constituțională a constatat că publicarea unei declarații de interese financiare care reproducea aproape integral informațiile din declarațiile de avere și de interese depășea scopul legitim al măsurilor privind integritatea în funcția publică.
În motivarea deciziei, CCR a arătat că „expunerea publică a declarației de interese financiare […] depășește cu mult scopul legitim al măsurilor referitoare la integritatea funcției publice”, apreciind că publicarea ajunge să reprezinte „o expunere publică nejustificată a relației private pe care o întreține funcționarul/demnitarul public”.
Curtea a mai precizat că publicarea unei forme similare declarațiilor nepublice, chiar sub denumirea de declarație de interese financiare, nu poate ocoli obligația constituțională de respectare a dreptului la viață privată.
Soții și partenerii nu mai au obligația de a depune declarații
O altă modificare importantă elimină obligația de depunere a declarațiilor de avere și de interese pentru soțul, soția sau persoana care are o relație asemănătoare celei dintre soți cu anumite persoane aflate în funcții publice.
Prevederea îi vizează, între alții, pe președintele României, deputați, senatori, prim-ministru, membri ai Guvernului, secretari și subsecretari de stat, consilieri de stat și președinți ai consiliilor județene.
CCR a considerat neconstituțională obligația pentru „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”, arătând că această formulare poate include atât cupluri heterosexuale, cât și cupluri de același sex și presupune o apreciere personală a partenerului cu privire la existența unei astfel de relații.
Curtea a subliniat că publicarea unor asemenea informații poate afecta nejustificat viața privată și a stabilit că obligația nu poate fi menținută în forma respectivă.
După adoptarea de către Camera Deputaților, proiectul urmează să fie dezbătut de Senat, în calitate de for decizional. Modificările urmăresc să păstreze un nivel de transparență privind interesele financiare ale demnitarilor, fără publicarea integrală a declarațiilor de avere și de interese, în limitele stabilite de Curtea Constituțională.
Citește și: Preşedintele ANI: Instituţia este supusă, uneori, unor presiuni care provin din spectrul politic
Editor : Ana Petrescu
