Google Pixel 11 Pro Fold nu a trecut testul popular de îndoire al lui JerryRigEverything. Era cumva de așteptat, pentru că și Pixel 10 Pro Fold eșuase lamentabil anul trecut.
Pagube serioase după testul de îndoire
Pixel 11 Pro Fold s-a crăpat de-a lungul ambelor linii de antenă lângă balamale, iar ecranul exterior a ieșit și el din cap în timpul testului.
Google a prezentat oficial că telefonul are o construcție reproiectată, care este de trei ori mai rezistentă decât Pixel 10 Pro Fold. Dar de fapt se pare că aceeași zonă a liniei de antenă este în continuare cel mai slab punct al telefonului, iar amplasarea bateriei nu este nici ea ideală.
În timpul testului de îndoire, telefonul s-a spart de-a lungul ambelor linii de antenă de lângă balamale. Modelele Pixel Fold originale, Pixel 9 Pro Fold și Pixel 10 Pro Fold s-au rupt toate la aceeași linie de antenă de lângă balamale în timpul testelor anterioare. Acest lucru face ca Pixel 11 Pro Fold să fie al patrulea telefon pliabil Google consecutiv care eșuează la acest aspect.
Testul realizat de JerryRigEverything este evident diferit de metodologia controlată a Google, dar ridică întrebări despre modul în care telefonul gestionează solicitările structurale extreme în lumea reală. Imaginați-vă un copil mic care închide accidental telefonul în mod greșit.
Lucrurile s-au înrăutățit și mai mult în timpul testului de îndoire, când ecranul exterior al telefonului s-a desprins complet. Sticla s-a desprins de dispozitiv fără a fi nevoie de unelte sau fire. Deși panoul compozit din spate a rămas intact, nici bateria nu a ieșit arătând prea bine.
Este adevărat, există o îmbunătățire față de anul trecut. Pixel 10 Pro Fold la ,,bend-test” nu doar că a cedat surprinzător de repede, în același punct sensibil, unde se află linia antenei, dar bateria a explodat atunci când dispozitivul a fost îndoit. Jerry a menționat că este pentru prima dată, după zeci, dacă nu chiar sute de telefoane testate, când un astfel de incident are loc pe masa lui de examinare.
