Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au reacţionat după ce Sindicatul Europol a prezentat reacţiile pielii unui poliţist de la Poliţia Capitalei care a purtat timp de opt ore o vestă antiînjunghiere peste cămaşa de intervenţie şi au declarat că echipamentul de protecţie trebuie să fie disponibil şi purtat anterior apariţiei unui pericol concret. De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au precizat că rolul echipamentului de protecţie este tocmai acela de a preveni sau limita consecinţele unui eveniment nedorit, nu de a fi utilizat abia după ce pericolul s-a manifestat.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat, marţi, că purtarea echipamentului de protecţie reprezintă o măsură preventivă, adoptată în scopul creşterii gradului de siguranţă a poliţiştilor care desfăşoară activităţi în teren şi care, prin natura atribuţiilor, intră în mod direct în contact cu cetăţenii şi intervin în situaţii a căror evoluţie nu poate fi anticipată în totalitate.
„În activitatea desfăşurată în teren, poliţistul nu are întotdeauna posibilitatea de a cunoaşte, anterior ajungerii la locul intervenţiei, situaţia reală pe care trebuie să o gestioneze. În cazul sesizărilor primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, informaţiile transmise poliţiştilor înainte de ajungerea la faţa locului sunt, de multe ori, limitate şi se bazează pe relatările persoanelor care efectuează apelul. Astfel, o sesizare privind un conflict, o persoană agresivă sau o stare conflictuală poate să nu reflecte în totalitate situaţia existentă la momentul intervenţiei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Ei au adăugat că ajunşi la faţa locului, poliţiştii pot constata că sunt implicate mai multe persoane, că acestea manifestă un comportament agresiv sau necooperant ori că există obiecte care pot fi folosite pentru exercitarea unor acte de violenţă.
„Dinamica unei intervenţii se poate modifica în câteva secunde, iar nivelul de risc poate deveni evident abia după ce poliţistul a intrat în contact direct cu persoanele implicate. În acest context, echipamentul de protecţie trebuie să fie disponibil şi purtat anterior apariţiei unui pericol concret. Rolul echipamentului de protecţie este tocmai acela de a preveni sau limita consecinţele unui eveniment nedorit, nu de a fi utilizat abia după ce pericolul s-a manifestat”, a menţionat sursa citată.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au subliniat că activitatea poliţiştilor care desfăşoară misiuni în teren nu se rezumă la intervenţiile generate de apelurile primite prin 112, iar pe întreaga durată a serviciului, aceştia desfăşoară activităţi în spaţiul public, patrulează, verifică sesizări, interacţionează cu cetăţenii şi pot constata în mod direct săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii ori pot fi nevoiţi să intervină pentru prevenirea unor fapte sau pentru protejarea unor persoane.
„Poliţişti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pot, în orice moment, să constate o faptă în flagrant, spre exemplu un conflict aflat în derulare, să întâlnească o persoană agresivă sau să fie nevoiţi să intervină într-o situaţie care, cu câteva momente înainte, nu prezenta aparent niciun indiciu privind existenţa unui pericol. A lăsa vesta în autospecială şi a o utiliza numai după identificarea unui risc concret ar presupune un timp de reacţie crescut. În timpul unei intervenţii, poliţiştii nu pot întrerupe contactul cu persoanele implicate pentru a se deplasa la autospecială, a recupera echipamentul şi a reveni ulterior la faţa locului”, au mai afirmat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Ei au explicat că în activitatea din segmentul stradal, timpul de reacţie este esenţial.
„O situaţie care începe ca un simplu conflict verbal între mai multe persoane se poate transforma rapid într-o agresiune fizică, iar o persoană aparent cooperantă poate deveni violentă în momentul intervenţiei. Măsura portului vestei de protecţie are, astfel, un caracter preventiv, nu reactiv. Scopul acesteia este ca poliţiştii să beneficieze de protecţie înainte de apariţia unui pericol şi nu să fie puşi în situaţia de a încerca să acceseze echipamentul după ce ameninţarea s-a manifestat deja.
Totodată, vesta de protecţie reprezintă un echipament destinat activităţii din spaţiul public şi trebuie privită prin prisma scopului pentru care a fost concepută: protejarea poliţiştilor, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în condiţiile specifice activităţii desfăşurate în teren”, au mai declarat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Ei au precizat că poliţiştii rutieri nu fac obiectul acestei măsuri.
Sindicatul Europol prezintă reacţiile pielii unui poliţist de la Poliţia Capitalei, după ce, timp de 8 ore, conform dispoziţiilor şefilor săi ierarhici, a purtat vesta antiînjunghiere peste cămaşa de intervenţie, comentând că „aparent, este mai important să fie respectată o dispoziţie rigidă decât să existe logică, echilibru şi preocupare reală pentru sănătatea şi siguranţa poliţistului”.
Sindicatul Europol afirmă că o vestă antiînjunghiere este un echipament de protecţie şi nu un accesoriu care trebuie purtat permanent, indiferent de activitatea desfăşurată.
Sindicatul Europol a precizat că la Poliţia Capitalei această vestă este purtată timp de opt ore, iar un poliţist care a folosit-o atâta timp a avut pielea înroşită în zona respectivă.
Editor : A.C.
