Departamentul de Stat al SUA se pregăteşte să readucă diplomaţii din ambasadele din Orientul Mijlociu care au fost evacuaţi înainte şi în timpul războiului cu Iranul, a relatat marţi New York Times, citând un document intern al instituţiei.
Revenirea ofiţerilor din Serviciul Extern şi reducerea măsurilor de urgenţă la misiunile americane din regiune ar putea începe chiar din această săptămână, se arată în relatare, potrivit Reuters.
Publicația precizează că nu a putut verifica imediat informaţiile. Departamentul de Stat al SUA nu a putut fi contactat pentru comentarii în afara programului normal de lucru.
Printre ambasadele care urmează să restabilească niveluri mai mari de personal se numără cele din Israel, Liban, Arabia Saudită, Qatar, Iordania, Oman, Irak şi Kuweit, conform relatării.
Într-o declaraţie citată de New York Times, Departamentul de Stat a precizat că „revizuieşte continuu postura de securitate la misiunile noastre diplomatice din întreaga lume”.
„Pe baza celei mai recente evaluări a noastre, ne ajustăm structura personalului în anumite posturi din Orientul Mijlociu pentru a ne asigura că putem continua să promovăm obiectivele de politică externă ale SUA, protejând în acelaşi timp siguranţa şi securitatea personalului nostru”, a adăugat acesta.
Conform documentului, primii diplomaţi care se vor întoarce vor fi repartizaţi la Ambasada SUA din Liban, deşi personalul de acolo va rămâne sub nivelul maxim. Ulterior, personalul se va întoarce complet la ambasadele SUA din Israel, Iordania şi Oman, se arată în raport.
Posturile din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar şi Liban vor fi iniţial limitate la 85% din personal, în timp ce misiunile din Irak, Kuweit şi Bahrain vor fi limitate la 75%, conform documentului.
Reducerile de personal au început în februarie, când Washingtonul a autorizat plecările voluntare din Israel ale personalului non-urgent şi ale membrilor familiilor acestora, pe fondul tensiunilor cu Iranul.
Editor : C.L.B.
