Premierul interimar, Ilie Bolojan, a a vorbit la Digi24 despre criza politică prin care trece România și a precizat că PNL va susţine un guvern „care nu deraiază lucrurile, care menține direcția pe care am început-o”.
Liderul PNL a declarat că interimatul la Palatul Victoria a fost „neobişnuit” şi „prea lung” şi că România are nevoie de un guvern cu puteri depline, iar de luna viitoare se vor relua activitățile legate de formarea guvernului.
„În lunile de vară, pe fondul vacanței parlamentare, fără un suport larg, era imposibil să se formeze un guvern, pentru că parlamentarii trebuie să fie prezenți fizic și, inevitabil, ar fi fost absențe dintr-o tabără sau alta. Și concentrarea a fost, în aceste două-trei săptămâni ultime, de exemplu, pe legislația legată de PNRR și pe închiderea PNRR-ului, atât prin dezbaterile parlamentare, dar și prin acțiunea guvernamentală pe care am derulat-o. În luna septembrie reintră Parlamentul în activitate, vor fi toți parlamentarii prezenți și este un moment potrivit să se reia activitățile legate de formarea guvernului. Și este o necesitate, nu doar un moment potrivit, pentru că situația asta în care am fost în aceste trei luni de zile a fost una neobișnuită. Neobișnuită, a fost prea lungă, dar nu e vina noastră. Am încercat să asigur guvernarea României împreună cu cele trei partide care au susținut acest guvern minoritar și e nevoie de un guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget, e nevoie de luarea unor măsuri care sunt condiționate de capacitatea guvernului de a emite ordonanțe, de a modifica anumită legislație pe care astăzi nu o avem. Sper să se întâmple asta cât mai repede”, a declarat Ilie Bolojan la Digi24.
România are nevoie de un guvern cu puteri depline, dar, mai mult decât atât, are nevoie de un guvern care nu deraiază lucrurile, spune Ilie Bolojan, condiții în care PNL îl va susține.
„PNL, în toată această perioadă, a făcut toate compromisurile posibile ca lucrurile să meargă înainte. Să funcționeze coaliția, să luăm măsurile de reforme, să ne facem că nu auzim toate minciunile și toate criticile cu care eram asaltați și am încercat oarecumva să reparăm greșelile pe care le-am făcut în anii anteriori, recunoscându-le prima dată și corectând lucrurile pe care și noi, atunci când am fost în guvernare, le-am stricat. Asta a fost atitudinea PNL și asta am încercat să fac în toată această perioadă. Iar pentru viitoarea perioadă, în mod evident, e nevoie de anumite formule care să adune niște forțe politice pentru a putea trece un guvern.
Dar România, în afara de faptul că are nevoie de un guvern cu puteri depline, are, mai mult decât atâta, nevoie de un guvern care nu deraiază lucrurile, care menține direcția pe care am început-o, de a corecta deficitele, care controlează cheltuielile bugetare, care elimină risipa în continuare, care reformează companiile de stat și care face în așa fel încât ca 2027 să ne prindă cu un buget care garantează predictibilitatea cheltuielilor și ține linia normală. Dacă se întâmplă asta, dacă vedem un astfel de guvern, atunci nu e o problemă ca PNL să-l susțină, pentru că asta am făcut și în vara lui 2025”, a explicat Ilie Bolojan.
Întrebat dacă PNL ar susține un Guvern condus de Sorin Grindeanu, Bolojan a spus că persoana premierului contează.
„Contează și persoana primului ministru și gândiți-vă că în condițiile în care un partid, cu un președinte, și-a încălcat înțelegerile și a mințit partenerii, e greu de presupus că mai poți să ai încredere în angajamentele pe care un partid cu o formulă de conducere de genul acesta și le-a mai luat”, a spus liderul PNL.
Editor : A.P.
