Controale de urgență după scandalul crizei citostaticelor ministrul interimar al sănătății a dispus un audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor. Asociațiile de pacienții au trimis o scrisoare publică premierul Ilie Bolojan, care spun că lipsesc trei medicamente pentru bolile oncologice.
„Discuția în spațiul public despre lipsa medicamentelor oncologice este de aproximativ două săptămâni, iar de două zile pacienții sunt și mai revoltați în urma declarației președintelui CNAS de la Digi24, cum că, de fapt, aceste medicamente oncologice există în stocuri”, spune jurnalista Digi24 Carla Tănasie.
Pacienții spun că aceste medicamente nu ajung la ei și că au fost amânați de la tratament. Așadar, în acest moment putem vorbi de o reacție întârziată a ministrului interimar al sănătății, care spune într-un comunicat de presă că este inadmisibil să nu existe un sistem digitalizat care să arate în timp real stocul de medicamente. De asemenea, spune că a demarat un audit de urgență la toate instituțiile din ministerul din subordinea Ministerului Sănătății, spitale, dar și la Agenția Națională a Medicamentului.
„Este nevoie de un sistem care să ne alerteze înainte să avem o criză, nu după ce aceasta apare. Avem nevoie de date clare și în timp real, nu de estimări și informații care ajung cu întârziere. Pacientul trebuie să fie primul nostru reper atunci când vorbim despre disponibilitatea medicamentelor.”, a declarat Cseke Attila.
De asemenea, mai anunță Ministerul Sănătății că vrea să facă o modificare în privința eliberării autorizației de nevoi speciale. Aceasta este eliberată în acest moment, când un stoc de medicamente ajunge la 10% și ministrul interimar al Sănătății spune că vrea să ridice acest prag pentru ca medicamentele să ajungă mai din timp la pacienți.
„Dacă un medicament este deja la un nivel foarte scăzut în stoc, nu putem trata această situație ca și cum nu ar exista un risc pentru pacienți. Pragul actual îl vom modifica. Regulile trebuie să ne permită să intervenim mai devreme și să protejăm accesul pacienților la tratament.”, a precizat ministrul interimar al sănătății.
Ce spune Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer
Pe de altă parte, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a trimis o scrisoare deschisă către premier, dar și către președintele Casei Naționale de Sănătate. Cei de la FABC spun că în ultimele 24 de ore au primit informații din țară de la pacienți că lipsesc trei medicamente oncologice, iar pentru opt există discontinuități. De asemenea, ei le cer autorităților să facă un mecanism prin care să vorbească mai mult cu pacienții și să afle direct de la ei ce nevoi au, pentru că pentru ei orice amânare de la tratament poate însemna agravare a bolii și chiar decesul.
Editor : Sebastian Eduard
