Pompierii intervin în acste momente pentru a stinge un incendiu care are loc la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, până în acest moment nu există informații legate de posibile victime.
Incendiul, localizat între timp, s-a produs într-o hală care ar fi folosită drept spălătorie, subliniază ISU.
„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul halei cu flacără deschisă, degajări mari de fum si posibilități de propagare”, potrivit sursei citate.
La fața locului sunt 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
