Cercetările asupra delfinilor, elefanților, papagalilor și primatelor sugerează că unele animale folosesc sunete distincte pentru a se identifica reciproc. Oamenii de știință încearcă însă să stabilească dacă aceste vocalizări pot fi considerate cu adevărat „nume”, în sensul în care folosesc oamenii acest concept, arată Live Science.
Unele animale ar putea să-și „strige” semenii pe nume, potrivit unor cercetări realizate asupra delfinilor, elefanților, papagalilor și primatelor. Studiile au identificat vocalizări distincte asociate unor indivizi, însă oamenii de știință sunt încă împărțiți în privința modului în care trebuie interpretate aceste sunete.
Fiecare persoană pe care o cunoaștem are un nume și, probabil, același lucru este valabil și pentru animalele de companie. Dar capacitatea de a atribui o etichetă vocală unui individ este specifică oamenilor sau există și în lumea animală?
Cercetările sugerează că unele mamifere și păsări folosesc sunete care funcționează într-un mod asemănător numelor. Totuși, pentru oamenii de știință, demonstrarea acestui comportament este mai complicată decât simpla identificare a unor vocalizări diferite.
Delfinii, cele mai solide dovezi
Primele indicii au apărut în anii 1960, când cercetătorii au descoperit că puii de delfin cu bot gros (Tursiops) emit fluierături distinctive pentru fiecare individ, denumite „fluierături de semnătură”.
Ulterior, cercetătorii au redat aceste sunete prin difuzoare subacvatice și au urmărit reacțiile delfinilor. Rezultatele au arătat că aceștia pot recunoaște alți indivizi după frecvența și structura fluierăturii, chiar și atunci când sunetul este reprodus de un alt delfin.
Mai mult, delfinii imită uneori fluierăturile caracteristice ale altor indivizi pentru a iniția contactul, într-un comportament care seamănă cu modul în care oamenii folosesc numele.
„Delfinii par să atribuie aceste fluierături altor indivizi și să le asocieze cu alții într-un mod mai degrabă simbolic”, a declarat pentru Live Science Kelly Jaakkola, psiholog cognitiv la Centrul de Cercetare a Delfinilor din Florida.
Cercetările indică faptul că aceste sunete sunt folosite în cadrul unor sisteme sociale complexe, inclusiv atunci când delfinii cooperează pentru îndeplinirea unor sarcini.
Și elefanții par să reacționeze la propriul „nume”
Experimente similare au fost realizate și în cazul elefanților africani sălbatici (Loxodonta). Cercetătorii au identificat vocalizări specifice asociate unor indivizi și au testat reacțiile animalelor atunci când aceste sunete erau redate prin difuzoare.
Elefanții aveau tendința să se apropie mai repede de difuzor și să vocalizeze mai mult atunci când auzeau sunetul asociat unui anumit individ. Studiul a fost publicat în 2023 sub forma unui preprint și nu a trecut încă prin evaluarea inter pares.
„Sună puțin ca o pisică uriașă care toarce”, a declarat pentru Live Science Michael Pardo, ecolog comportamental la Universitatea de Stat din Colorado și autor principal al studiului.
Papagalii folosesc etichete vocale
Indicii similare au fost descoperite la papagalii cu ochelari (Forpus conspicillatus), păsări de mici dimensiuni originare din anumite regiuni din America de Sud și Centrală. Cercetătorii au găsit dovezi că aceștia folosesc etichete vocale pentru a identifica alți membri ai speciei.
Studiile realizate asupra papagalilor crescuți în captivitate oferă, la rândul lor, indicii interesante. Într-un sondaj la care au participat proprietarii a aproximativ 800 de papagali, aproape jumătate dintre păsări foloseau etichete vocale pentru a identifica anumite persoane sau animale, pe care le învățaseră de la oamenii din jur.
„Papagalii învață cu siguranță multe lucruri de la oameni – nu știu neapărat ce înseamnă acestea într-un context lingvistic uman, dar știu când să le rostească”, a declarat Lauryn Benedict, biolog la Universitatea din Colorado de Nord.
Unii proprietari au relatat că papagalii lor corectau oamenii atunci când aceștia foloseau un nume greșit. Alții au spus că păsările utilizau corect numele tuturor oamenilor și câinilor din gospodărie.
Totuși, cercetătorii avertizează că aceste observații nu sunt suficiente pentru a demonstra că papagalii înțeleg conceptul de „nume” în același mod ca oamenii.
Ce înseamnă, de fapt, să ai un nume?
Problema principală este una de definiție. Un sunet emis de un animal poate fi asociat cu un anumit individ fără ca acesta să reprezinte neapărat un „nume” în sensul uman al cuvântului.
Un studiu realizat asupra marmosetelor a sugerat că aceste primate folosesc etichete vocale pentru anumiți indivizi și că învață astfel de vocalizări de la membrii familiei.
Însă Kelly Jaakkola a contestat această interpretare, argumentând că identificarea vocalizărilor a fost corectă doar în 16% până la 61% dintre cazuri. Ea a sugerat că marmosetele ar putea, de fapt, să-și imite reciproc sunetele.
„Cazul elefanților este foarte diferit de cel al marmosetelor și de cel al papagalilor cu ochelari”, a explicat Jaakkola. „Poate fi foarte dificil să avem o discuție coerentă între specii în care toți să vorbim despre același lucru.”
Într-un articol publicat în iulie 2026, Jaakkola și colegii săi au propus trei criterii minime pentru identificarea unui comportament de „numire” la animale.
Primul este referința individuală: vocalizarea trebuie să fie adresată unui anumit individ. Al doilea este reprezentarea simbolică: sunetul trebuie să reprezinte un individ specific în mintea celui care îl folosește. Al treilea este semnificația comună: cel puțin doi indivizi trebuie să asocieze vocalizarea cu aceeași persoană sau același animal.
Aplicând aceste criterii la dovezile existente, cercetătorii consideră că delfinii cu bot gros oferă, în prezent, cele mai solide indicii privind existența unor „nume”.
„A da un nume cuiva este o afirmație importantă”, a spus Jaakkola. Scopul cercetătorilor este să creeze un cadru comun care să permită studierea sistematică a acestui fenomen la mai multe specii.
De ce ar avea animalele nevoie de nume?
Speciile despre care există indicii privind utilizarea unor sunete asemănătoare numelor au câteva caracteristici comune: sunt foarte sociabile și au capacitatea de a învăța vocalizări noi.
Numele ar putea fi deosebit de utile în grupurile mari, în care animalele se separă frecvent în subgrupuri și ajung să se afle în afara câmpului vizual al celorlalți membri.
Potrivit lui Pardo, faptul că un comportament asemănător apare la specii atât de diferite sugerează că acesta ar fi putut evolua independent de mai multe ori.
Studierea acestui fenomen i-ar putea ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine și evoluția limbajului, precum și capacitatea animalelor de a forma reprezentări mentale abstracte despre alți indivizi.
„Pentru oameni, numele fac parte atât de mult din individualitatea noastră și din simțul sinelui, încât, dacă animalele au nume și răspund la acestea, acest lucru sugerează că ar putea avea un simț al sinelui și al altor indivizi și al individualității acestora”, a spus Benedict.
Deocamdată, însă, dovezile nu sunt suficiente pentru a afirma că numeroase specii folosesc nume în sensul strict al cuvântului.
Jaakkola nu exclude această posibilitate, ci consideră că sunt necesare mai multe cercetări. Pardo este mai optimist și crede că astfel de comportamente ar putea fi mult mai răspândite decât se știe în prezent.
Babuinii, girafele și ciorile, de exemplu, trăiesc în comunități care se împart în grupuri mai mici. Dacă cercetările viitoare vor demonstra că aceste animale folosesc și ele etichete vocale individuale, oamenii de știință ar putea afla cât de răspândită este, în lumea animală, o abilitate pe care oamenii o consideră de mult timp una dintre caracteristicile limbajului.
Editor : C.A.
About the Author
