Șeful Cancelariei prezidențiale a Ucrainei, Kirilo Budanov, este implicat într-o controversă după ce numele său a apărut în înregistrări dintr-un amplu dosar de corupție. Potrivit publicației Hromadske, care citează documente judiciare, transcrierile depuse de procurori îl identifică pe Budanov drept unul dintre vorbitorii din înregistrări, relatează Kyiv Independent.
Dosarul o vizează pe Irina Mudra, fost adjunct al lui Budanov, pusă sub acuzare pentru preluare ilegală de companii și spălare de bani. Ancheta este legată de cazul Energoatom, monopolul de stat din domeniul energiei nucleare.
În înregistrări este menționat în repetate rânduri un „Kirilo Oleksiyovich”, numele și patronimicul lui Budanov. La o audiere din 25 august, avocatul directorului executiv al Sense Bank, unul dintre suspecții din dosar, a prezentat o conversație în care un bărbat identificat ca Budanov ar fi discutat despre activități ilegale.
Potrivit Hromadske, procurorii îl identifică explicit pe Budanov drept vorbitor în transcrierile depuse la dosar.
Ce apare în înregistrări
Într-o altă conversație, Irina Mudra și fostul deputat Maksim Mikitas ar fi discutat despre o solicitare făcută de Timur Mindich, suspect în dosarul Energoatom și apropiat al președintelui Volodimir Zelenski.
Mindich ar fi cerut preluarea controlului asupra fluxurilor de numerar ale Sense Bank. „Mindich l-a abordat pe Kirilo”, ar fi spus Mudra, potrivit înregistrărilor, adăugând că era vorba despre „fluxuri financiare serioase”.
Mudra și Mikitas sunt acuzați că au spălat 150 de milioane de grivne, aproximativ 3,4 milioane de dolari, prin Sense Bank pentru plata cauțiunii unui alt oficial de rang înalt implicat în dosar.
Budanov nu a fost pus sub acuzare în acest caz, iar instituțiile anticorupție nu l-au indicat drept suspect.
Un posibil succesor
Budanov a preluat conducerea Cancelariei prezidențiale în ianuarie, după ce l-a înlocuit pe Andrii Iermak, demis cu câteva luni înainte în contextul aceluiași scandal de corupție și pus ulterior sub acuzare pentru spălare de bani.
Fostul șef al serviciului de informații militare era considerat, înainte de intrarea în politică, una dintre cele mai populare și mai de încredere figuri publice din Ucraina. Militar de carieră, Budanov a condus HUR și a coordonat mai multe operațiuni în timpul războiului cu Rusia.
Numirea sa la conducerea Cancelariei prezidențiale a fost interpretată de unii drept o posibilă încercare a lui Zelenski de a îndepărta un potențial rival politic sau de a pregăti un posibil succesor.
Budanov a păstrat însă echipa lui Iermak. Într-un interviu difuzat pe 28 august, el a spus că a optat pentru „continuitate instituțională” și că nu a vrut să perturbe activitatea instituțiilor în timp ce noii oficiali își preluau atribuțiile.
„Ostaticul lui Zelenski”
Scandalul ar putea avea consecințe asupra imaginii lui Budanov și asupra viitorului său politic, consideră analiști citați de Kyiv Independent.
Analistul politic Volodimir Fesenko spune că Budanov a devenit „ostaticul lui Zelenski” și că acesta ar putea fi nevoit să aleagă între rămânerea în echipa președintelui și păstrarea unei imagini de politician independent.
„Dacă vrea să-și păstreze potențialul statut de figură politică independentă, cred că va trebui să se distanțeze de Zelenski”, a declarat Fesenko.
Analistul subliniază însă că simplul fapt că Budanov ar fi cerut strângerea unor bani pentru plata unei cauțiuni nu constituie, în sine, o infracțiune. Ar putea apărea consecințe juridice doar dacă ancheta ar demonstra existența unei încălcări a legii sau a unor scheme ilegale.
Budanov se declară împotriva corupției
Ironia situației este că, după numirea sa în Cancelaria prezidențială, Budanov s-a prezentat drept un adversar al corupției și a susținut că instituția este deschisă propunerilor venite din partea activiștilor anticorupție.
„Corupția începe acolo unde începe gestionarea directă”, declara el în aprilie.
În urma scandalului, Budanov a evitat să ofere comentarii detaliate și a transmis că „instanța să lămurească lucrurile”.
Experții citați de Kyiv Independent avertizează că, dacă înregistrările se confirmă, acestea l-ar putea lega pe Budanov de sistemul politic pe care criticii îl asociază cu problemele de corupție din Ucraina.
Profesorul de științe politice Olexiy Haran consideră că realizările militare ale lui Budanov nu ar trebui să îl plaseze în afara controlului instituțiilor anticorupție.
„Oamenii care au realizări militare sunt tratați diferit. Dar aceste realizări nu ar trebui să-i pună în afara razei de acțiune a organelor de aplicare a legii sau a instituțiilor anticorupție”, a declarat Haran.
La momentul publicării articolului, Cancelaria prezidențială nu oferise un răspuns la acuzațiile prezentate în material, potrivit sursei citate.
Editor : C.S.
