Fostul premier francez, Edouard Balladur, a încetat din viaţă la 31 august 2026. Politicianul Edouard Balladur, prim-ministru în perioada 1993-1995, s-a născut la 2 mai 1929, în oraşul turc Izmir, unde tatăl său, francez de origine armeană, lucra ca funcţionar de bancă, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Acesta a studiat la Şcoala Superioară din Marsilia, apoi a urmat studii de drept la Aix-en-Provence şi ştiinţele economice la Paris. Şi-a satisfăcut stagiul militar în Algeria, iar între 1952-1957 a fost elev al Şcolii Naţionale de Administraţie, menţionează https://prabook.com/web/edouard.balladur/941392.
După absolvire a fost raportor la Consiliul de Stat – instanţa administrativă supremă, iar, ulterior a fost repartizat la Departamentul lucrărilor publice. Între 1962-1963, a fost consilier al directorului general al Oficiului de Radiodifuziune-Televiziune Francez (O.R.T.F.), iar din 1967, a făcut parte din consiliul de administraţie al acestei instituţii.
În 1964 a fost numit de premierul Georges Pompidou „Charge de mission” la sediul guvernului şi consilier tehnic pe lângă cabinetul personal al premierului. În 1968, a preluat conducerea societăţii însărcinate cu construcţia tunelului Mont-Blanc, lucrări care au fost prelungite până în 1981. De asemenea, până în 1973, a făcut parte din consiliul de conducere al Administraţiei Pădurilor.
În 1969, după retragerea generalului de Gaulle, Georges Pompidou a devenit noul şef al statului, iar Balladur a fost numit director general adjunct, apoi secretar-general al preşedinţiei. După moartea lui Pompidou, la 2 aprilie 1974, Balladur a abandonat funcţia pe linie de stat şi a preluat direcţia firmei „Generale de Service Informatique” (GSI).
După victoria partidelor de centru dreapta în alegerile parlamentare din 16 mai 1986, Balladur a fost numit ministru al finanţelor şi economiei, ministru pentru privatizare, fiind deopotrivă singurul ministru de stat, ceea ce-i conferea o poziţie privilegiată de apropiat al premierului.
O primă măsură a guvernului din care făcea parte a fost adoptată în aprilie 1986 şi a constat în alinierea la cursul de schimb al valutelor europene prin devalorizarea francului. În 1986, Balladur a luat măsura, considerată istorică, de desfiinţare a impozitului pe avere (IGF – Impot sur les grandes fortunes), ceea ce i-a atras un capital sporit de încredere în rândul întreprinzătorilor autohtoni.
Proiectele de buget prezentate în 1987 şi 1988 aveau în vedere redresarea sistemului finanţelor publice, în pofida scăderii impozitelor. Pe de altă parte, rata şomajului care nu manifesta tendinţa de scădere, ca şi neacordarea de facilităţi pentru investiţii au atras critici faţă de această politică economică din tabăra socialistă.
În mai 1988, în urma victoriei lui Francois Mitterrand în faţa rivalului său Jacques Chirac, Balladur s-a retras din funcţia deţinută în cabinet în favoarea socialistului Pierre Beregovoy. În martie 1989 a fost ales membru al Consiliului Oraşului Paris.
La 29 martie 1993, a fost ales premier, funcţie pe care o va deţine până în mai 1995, potrivit www.gouvernement.fr. În acelaşi an s-a prezentat la alegerile prezidenţiale, însă a pierdut în favoarea lui Jacques Chirac. În 2007, a fost numit preşedinte al comitetului de reflecţie privind modernizarea şi reechilibrarea instituţiilor conduse de Nicolas Sarkozy.
În 2008, a devenit preşedinte al comitetului pentru reforma administraţiei publice locale. În perioada care a urmat, s-a retras din politică.
A făcut parte din partidele de inspiraţie gaullistă: Union pour la nouvelle République (1964-1967), Union des démocrates pour la République (1967-1976), Rassemblement pour la République (1976-2002), Union pour un Mouvement Populaire (2002-2015).
Retras din viaţa politică, Edouard Balladur a fost ulterior pus sub acuzare pentru suspiciuni de finanţare ocultă a campaniei sale prezidenţiale, prin intermediul unor comisioane secrete la contracte de armament cu Pakistanul. El a fost achitat de Curtea de Justiţie a Franţei în 2021, dar nu şi fostul său ministru al apărării, Francois Leotard, astăzi decedat, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
Între distincţiile pe care le-a primit de-a lungul timpului se numără: Cavaler al Legiunii de Onoare a Franţei (2008), Marea Cruce a Ordinului Naţional de Merit (1993), Cavaler al Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Italiene, Marea Cruce clasa I a Ordinului de Merit al Republicii Polone Comandor al Ordinului Sfântului Silvestru (Vatican – 29 mai 1967) etc.
Editor : A.R.
About the Author
