USR şi PNL anunţă că vor ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) hotărârea adoptată marţi de Camera Deputaţilor, prin care doi reprezentanţi ai USR şi PNL au fost eliminaţi din Biroul Permanent al Camerei şi înlocuiţi cu reprezentanţi ai AUR şi SOS România.
USR a transmis că votul de marți arată existenţa unei noi majorităţi politice în Parlament, formată în jurul PSD cu sprijinul AUR, POT, SOS, în contradicţie cu discursul public despre stabilitate şi menţinerea direcţiei proeuropene a României.
„Astăzi s-a creat o majoritate toxică în Parlament: PSD şi extremiştii. Nu mai vorbim despre declaraţii, speculaţii sau despre jocuri politice făcute în culise, ci despre un vot concret, dat la vedere, prin care PSD a ales să le ofere extremiştilor mai multă putere în conducerea Camerei Deputaţilor. Acesta este rezultatul politic al votului de astăzi şi PSD trebuie să şi-l asume. Dacă aceasta este noua majoritate pe care PSD vrea să construiască în Parlament, atunci aşteptăm să vedem şi noul guvern susţinut de această majoritate. Iar dacă nu există o majoritate capabilă să guverneze România responsabil şi să păstreze direcţia europeană a ţării, atunci soluţia democratică este întoarcerea la votul românilor: alegeri anticipate”, a spus Diana Stoica, lidera deputaţilor USR, potrivit News.ro.
USR şi PNL atrag atenţia că modificarea componenţei Biroului Permanent nu poate fi făcută prin încălcarea regulilor constituţionale şi parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice.
Cătălin Drulă, deputat USR şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a afirmat că rezultatul votului este cu atât mai grav cu cât noua formulă de conducere a Camerei a fost posibilă şi prin voturile UDMR şi ale reprezentanţilor minorităţilor naţionale.
„Astăzi, la Camera Deputaţilor, cu votul celor doi concubini politici, PSD şi extremiştii, au fost eliminaţi doi reprezentanţi ai USR şi PNL din Biroul Permanent al Camerei şi au fost înlocuiţi cu reprezentanţi AUR şi SOS. Nu este un simplu joc de funcţii în Parlament. Prin votul dat astăzi, PSD le-a oferit extremiştilor mai multă putere şi o poziţie mult mai puternică în conducerea uneia dintre cele două camere ale Parlamentului. Din păcate şi, pentru noi, inexplicabil, această operaţiune a primit şi voturile minorităţilor şi UDMR. Rezultatul este foarte simplu şi poate fi măsurat: extremiştii au acum patru voturi – trei AUR şi unul SOS – din cele 12 voturi ale Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Ni s-a vorbit despre stabilitate, responsabilitate şi proeuropenism. Astăzi vedem cum arată în practică această «stabilitate»: PSD deschide uşa conducerii Parlamentului pentru AUR şi SOS şi le oferă o treime din voturile Biroului Permanent”, a declarat Cătălin Drulă, deputat USR şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
USR a anunţat că va folosi toate instrumentele constituţionale şi parlamentare pentru a contesta această decizie şi pentru a împiedica transformarea unui aranjament politic între PSD şi AUR, SOS într-o nouă normalitate în Parlamentul României.
Citește și
Editor : Bogdan Enache
