Polițiștii au făcut miercuri trei percheziții în București, într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare cu consecințe deosebit de grave. Reprezentanții a două cooperative meșteșugărești sunt suspectați că au vândut zece spații comerciale la prețuri subevaluate, provocând un prejudiciu estimat la aproape 900.000 de euro.
Perchezițiile au avut loc la locuința unei persoane și la sediile firmelor implicate, a transmis Poliția Capitalei. Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
„În perioada 2023-2024, factorii de decizie din cadrul a două entități, cooperative meșteșugărești, ar fi vândut zece imobile, spații comerciale situate în municipiul București, cu prețuri subevaluate, cauzând un prejudiciu în patrimoniul acestora estimat la 888.725 de euro”, au precizat anchetatorii.
Potrivit aceleași surse, pentru unele dintre tranzacții nu ar fi fost reținut și virat la bugetul de stat impozitul pe venit. Suma indicată de autorități este de 216.093 de lei.
Dosarul vizează infracțiunile de delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală. La acțiune au participat specialiști ai Institutului Național de Criminalistică și echipe ale Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Editor : A.D.
