Cele 20 de persoane dispărute în naufragiul feribotului care s-a scufundat duminică la 550 de metri adâncime în largul Ciprului au fost probabil blocate în epavă, au declarat miercuri autorităţile din entitatea separatistă autointitulată Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), relatează AFP.
Trupurile a opt pasageri turci ai Filo Jet, un catamaran care efectua curse între RTCN şi Turcia, au fost deja recuperate în orele care au urmat naufragiului, ale cărui cauze urmează a fi stabilite, scrie Agerpres.
„Operaţiunile de căutare continuă pentru cele 20 de persoane date dispărute despre care credem că se află în interiorul navei”, a declarat Unal Ustel, prim-ministru al republicii autoproclamate.
Două nave militare desfăşurate de Turcia au ajuns în zonă marţi şi miercuri. „S-a ajuns la navă”, a anunţat pe Facebook Tufan Erhürman, preşedinte al RTCN.
Cele două nave sunt echipate între altele cu drone submarine capabile să ajungă până la 1.000 de metri adâncime.
„Roboţii sunt utilizaţi pentru a cartografia zona din jurul navei (…) Sperăm că aceste eforturi vor da roade până seară” a precizat Unal Ustel, citat de agenţia turcă DHA.
Căpitanul, plasat în detenţie provizorie împreună cu şapte membri ai echipajului şi un angajat al companiei, i-a spus unui judecător că prova navei s-a rupt sub efectul valurilor la puţin timp după plecarea din Kyrenia, de pe coasta nordică a RTCN.
Nava, care se îndrepta spre portul turc Tasucu, s-a scufundat duminică după-amiază la câteva mile de Kyrenia.
Insula s-a aflat miercuri în cea de a treia zi de doliu naţional, în timp ce două noi înmormântări au avut loc în oraşul portuar turc Mersin.
Multe necunoscute rămân privind feribotul şi întreţinerea sa. Potrivit datelor Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) consultate de AFP, nava a navigat sub pavilion spaniol între 2011 şi 2017.
Însă baza mondială a flotei comerciale Equasis, consultată şi ea de AFP, informează că nava s-a aflat sub pavilion spaniol până în 2011, după care a dispărut de pe radar până în 2017, când a reapărut sub pavilion grec. Din 2024, ea poartă pavilion cipriot.
RTCN, recunoscută doar de Turcia, şi-a proclamat independenţa în 1983, la nouă ani după invazia armatei turce din nordul Ciprului, în urma unei lovituri de stat naţionaliste cipriote susţinute de Grecia. Această entitate ocupă circa o treime din insula mediteraneeană.
Editor : B.E.
