Sorin Grindeanu are șansele cele mai mari să obțină voturi în Parlament, dacă președintele Nicușor Dan îl va desemna ca premier, este de părere primarul Sectorului 3 și liderul PSD Sector 3, Robert Negoiță.
Întrebat cine ar trebui să fie desemnat ca premier, Robert Negoiță a răspuns că liderul PSD, Sorin Grindeanu, are șansele cele mai mari să obțină voturi.
„Cred că dintre toate variantele pe care le-am văzut vehiculate, Sorin Grindeanu are șansele cele mai mari să obțină voturi. Părerea mea e că va lua cele mai multe voturi în Parlament. Nu știu în ce măsură reușește să și treacă, dar voturi va lua cele mai multe dintre cei care au fost vehiculați până acum. Cred că va fi acel număr care a fost la Veștea plus ce s-a mai reușit să se negocieze între timp”, a declarat Robert Negoiță pentru Digi24.
Robert Negoiță a vorbit vineri, la Digi24, și despre posibilitatea unei guvernări PSD-AUR și despre strategia pe care crede că o urmează formațiunea condusă de George Simion. El consideră că AUR încearcă să câștige legitimitate politică și se declară sceptic că partidul ar accepta să intre acum la guvernare fără să obțină și funcția de premier.
Nicușor Dan vrea să aibă un premier desemnat înainte de vizita pe care urmează să o facă în Statele Unite, potrivit surselor Digi24. Șeful statului ar urma să plece în SUA la finalul săptămânii viitoare, iar desemnarea noului șef al Guvernului ar putea avea loc săptămâna care vine.
Problema este însă formarea unei majorități care să susțină viitorul Guvern. PNL nu vrea să voteze un Executiv din care fac parte miniștri PSD, în timp ce social-democrații nu concep ca viitorul Cabinet să nu includă reprezentanți ai partidului.
Editor : A.P.
