Intrarea în colectivitate pentru copil, odată cu începerea anului şcolar, pune la încercare imunitatea incomplet dezvoltată a acestuia. Chiar dacă de câţiva ani nu mai sunt obligatorii analizele epidemiologice, pediatrii consideră că anual, fiecare copil are nevoie de o verificare a stării de sănătate, chiar dacă se simte bine şi este vioi.
Dr. Mihăilă Cristina, medic specialist pediatru în cadrul Hyperclinicii MedLife Titan a explicat de ce sunt necesare anumite analize ca exudatul faringian sau coprocultura şi de ce imunitatea copiilor se clădeşte prin obiceiuri bune, nu prin suplimente alimentare.
Investigaţiile care previn boli grave la copii
Mediul preşcolar şi şcolar este cel în care copiii noştri îşi dezvoltă abilităţile de viaţă deprinse acasă şi învaţă lucruri noi. În colectivitate, însă, bolile contagioase se transmit mult mai uşor, iar părinţii preşcolarilor, mai ales, se plâng frecvent că micuţii lor se îmbolnăvesc frecvent. Tocmai de aceea, anumite investigaţii medicale pot preveni boli de tot felul, unele chiar grave.
„Cu toate că nu mai reprezintă o obligativitate, este important ca şcolarii şi preșcolarii, înainte de a merge la creşă, grădiniţă, şcoală, să facă câteva analize uzuale, necesare și puțin invazive. Exudatul faringian poate ieşi negativ şi atunci e foarte bine, dar poate identifica şi streptococul de grup A, de exemplu, care determină scarlatina. În plus, acest streptococ poate fi responsabil de otitele şi amigdalitele dese. Un alt streptococ, pneumococul, este responsabil de sinuzită, conjunctivită, pneumonie şi meningită. Aceste boli pot fi date şi de stafilococul auriu, H . influenta sau neisseria meningitis, care pot fi descoperite printr-un simplu exudat nazal. Aceste exudate nu dor, cel mult creează un scurt disconfort, dar pot preveni boli grave.
În general, când copiii au anumite simptome care ţin mai mult timp şi sunt rezistente la tratamentul initial, părinţii merg in mod repetat la medic și aceste investigaţii pot identifica problema înainte ca ea să producă simptome sau complicatii. Mai sunt şi copii asimptomatici, purtători ai unor microbi, pe care aceşti copii îi elimină prin scaun. Ei nu au probleme, dar îi pot infecta pe ceilalţi. Copiii mici bagă des mânuţa în gură, în nas, după ce au atins diverse obiecte din jur. Coprocultura poate identifica bacteriile patogene precum Shigella, Salmonella, E.coli, Klebsiela care provoacă simptome digestive grave. Examenul coproparazitologic este şi el important pentru că identifică paraziții intestinali ca oxiurii, limbricii, tenia, giardia. Când se înmulţesc, aceştia afectează starea generală de sănătate a copilului şi creează multiple dezechilibre în viața copiilor – tulburări de somn, de concentrare, lipsa apetitului, prurit genital sau generalizat”, a explicat dr. Cristina Mihăilă.
Consultul de rutină, important pentru sănătatea copilului
Mai mult, spune medicul, este important ca pe lângă aceste investigații, părinții să asocieze și un consult general la pediatru sau medicul de familie, care vor identifica dacă copilul este purtător sănătos sau dacă prezintă risc contagios pentru ceilalți copii și personalul din grădiniță şi totodată va putea observa starea generală a copilului.
„Înainte de intrarea în colectivitate, medicul de familie vede copilul şi eliberează pe baza consultului clinic un aviz epidemiologic care este valabil câteva zile (1-3 zile). Acest consult e foarte important, dar nu suficient pentru că, aşa cum spuneam, mulţi copii pot fi purtători sănătoşi ai unor microorganisme patogene care se pot răspândi în colectivitate.
Totuşi, în urma acestui consult, medicul va observa indicii de greutate şi înălţime în comparaţie cu anul trecut. Pe baza acestor parametri se pot recomanda analize de sânge şi alte investigaţii pentru a se vedea anumite carenţe de calciu, fier, magneziu etc. Medicul va putea recomanda anumite testări pentru vedere şi auz sau va putea îndruma copilul spre ortoped dacă acesta are semne de scolioză sau altă deformare a coloanei vertebrale pe care, de multe ori, părinţii nu o observă, cu atât mai mult dacă aceste deformări sunt subtile. Consultul de rutină în primii 2 ani de grădiniță se face de 2-3ori pe an, apoi anual”, a subliniat pediatrul.
Suplimentele alimentare pentru imunitate, doar la recomandarea medicului
În ceea ce priveşte dezvoltarea imunităţii, medicul nu recomandă administrarea preventivă de suplimente alimentare, cu atât mai mult fără prescripţia unui specialist.
„După evaluarea copiilor corelată cu niște analize și istoricul îmbolnăvirilor, medicul va decide dacă sunt necesare suplimente alimentare și în ce cazuri, deoarece acestea pot fi dăunătoare în exces. Eu recomand anumite suplimente la copiii mici, care au trecut prin infecții ale amigdalelor, otite, flegmon, pneumonii, postvaricelă, cu scopul de a le întări organismul slăbit de boală. Pentru o perioadă determinată atunci pot lua complex de vitamine şi minerale, ulei de peşte, probiotice, vitamina C şi Zinc. Iarna este indicată vitamina D3, esenţială pentru absorbţia calciului în oase.
Aceste suplimente îi ajută pe cei mici să depășească mai ușor infecțiile din colectivitate, dar imunitatea lor se consolidează între 6-8 ani prin stil de viaţă sănătos care se învaţă încă din primii ani. Adică prin alimentație diversificată, bogată în fructe, legume, cereale, probiotice naturale şi proteine-ouă, lactate, carne, peşte etc. Părinţii ar trebui să le limiteze consumul de dulciuri, băuturi carbogazoase sau anumite alimente care le plac copiilor atât de mult – cum sunt cartofii prăjiţi, pizza, mâncarea fast-food. Somnul de calitate este şi el foarte important prin respectarea unei ore de culcare (21-22) şi a orelor de somn, minim 9 ore pe noapte. Evitarea expunerii la poluanți şi tutun, mișcarea în aer liber, practicarea unui sport și, nu în ultimul rând, vaccinarea sunt obiceiuri care, pe termen lung, dau imunitatea organismului”, a mai menţionat medicul pediatru.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.
La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.
Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.
Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe www.medlife.ro.
Editor : A.D.V.
