Liderul senatorilor AUR susține că nu este nevoie de naționalism cu forța, însă cei care reprezintă statul român trebuie să fie conștienți de funcția pe care o au „și să se comporte ca atare”. Prezent la „Interviurile Digi24.ro”, Petrișor Peiu a amintit de filmele americane în care oamenii sărută steagul.
„Ideea de a acorda un tratament onorant drapelului țării nu este o idee pur românească. Așa se întâmplă și în Statele Unite și în Franța și în Italia. Adică, eu nu-mi închipui că americanii sunt revoltați de onorul care se aduce steagului american. E, dacă vreți, de inspirație americană tratamentul acesta de onorarea steagului.
Proiectul este inițiat de către singurul fost șef al Armatei Române care este astăzi parlamentar. Domnul general Chelaru, care este senator AUR, care are un sentiment patriotic pronunțat, a condus până la urmă Armata Română. În Armata Română ți se insuflă un sentiment patriotic extrem de pronunțat și un mare respect față de simbolurile identității românești”, a declarat Petrișor Peiu.
Referitor la criticile pe care mai mulți lideri le-au adus proiectului AUR privind obligația oficialilor de a săruta steagul, sub amenințarea unei amenzi, Peiu a mai spus: „Nu e nevoie de naționalism cu forța, dar e nevoie ca cei care reprezintă statul să fie conștienți că vorbim de statul român și să se comporte ca atare. Acum eu nu știu care e limita până unde trebuie să mergi. Nu sunt un specialist, văzând și eu ca dumneavoastră o grămadă de filme americane în care oamenii sărută steagul”.
Liderul senatorilor AUR a precizat, în schimb, că proiectul ar putea fi modificat după criticile Patriarhiei.
„Înțeleg subiectul cu rugăciunea, că într-adevăr canonic era să întrebăm Patriarhia, Biserica Ortodoxă Română. Înțeleg acea observație și cred că se poate face modificarea corespunzătoare fără nicio problemă,” a spus el.
