Ziua Pompierilor din România este celebrată anual la 13 septembrie, în memoria Bătăliei din Dealul Spirii din 1848, devenită un simbol al curajului salvatorilor militari. Evenimentul este marcat în București și în numeroase localități din țară prin ceremonii, exerciții demonstrative și expoziții de tehnică, oferind publicului ocazia de a descoperi îndeaproape activitatea acestora.
Începând din 1953, data de 13 septembrie este dedicată oficial pompierilor din România, în memoria celor care au luptat în Dealul Spirii.
Care este semnificația zilei de 13 septembrie
Data de 13 septembrie ocupă un loc important în istoria pompierilor români, amintind de unul dintre momentele reprezentative ale Revoluției de la 1848. În această zi, compania de pompieri din București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a înfruntat trupele otomane care pătrunseseră în Capitală pentru a restabili controlul asupra orașului.
Lupta s-a desfășurat în Dealul Spirii, unde militarii români au întâlnit forțele comandate de Kerim Pașa. Deși se aflau în inferioritate numerică, aceștia au opus rezistență, iar curajul și sacrificiul lor au transformat evenimentul într-un reper al tradiției armei pompierilor din România.
Monumentul Eroilor Pompieri din București
Unul dintre cele mai importante repere dedicate memoriei militarilor care au luptat în Bătălia din Dealul Spirii este Monumentul Eroilor Pompieri din București. Configurația locului în care s-a desfășurat confruntarea s-a schimbat radical odată cu sistematizarea zonei și construirea Casei Poporului, actualul Palat al Parlamentului. Cazarma Arsenalului, în fața căreia se afla inițial statuia, a fost demolată.
Lucrarea din bronz, realizată de sculptorul Wladimir Hegel, a fost inaugurată la 13 septembrie 1901. În contextul transformărilor urbanistice din Dealul Spirii, monumentul a fost demontat în 1984. Ulterior, acesta a fost amplasat la intersecția Căii 13 Septembrie cu strada Izvor și inaugurat din nou la 13 septembrie 1990. Statuia se află și astăzi în această zonă și păstrează vie memoria pompierilor care au participat la lupta din 1848.
Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul pompierilor
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, prăznuit anual la 15 septembrie, este ocrotitorul spiritual al pompierilor români. Legătura sa cu această profesie provine din tradiția potrivit căreia, prin rugăciunile sale, a contribuit la stingerea unui incendiu puternic care amenința Timișoara.
Alegerea sa drept protector spiritual evocă valori precum curajul, solidaritatea, grija față de semeni și devotamentul, definitorii pentru misiunile desfășurate de pompieri.
Ziua Pompierilor în București: Activități organizate în Parcul Carol
În București, publicul este așteptat duminică, 13 septembrie, în Parcul Carol I, unde ISU București-Ilfov organizează, între orele 09:00 și 20:00, activități dedicate Zilei Pompierilor din România. Programul include prezentarea autospecialelor și a echipamentelor utilizate în misiunile de intervenție.
Activități organizate și în alte orașe din țară
Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, mai multe inspectorate pentru situații de urgență organizează evenimente dedicate publicului. În unele județe, subunitățile își deschid porțile, iar vizitatorii pot vedea autospecialele și echipamentele utilizate în intervenții și pot afla detalii despre activitatea salvatorilor.
În Vrancea, duminică, 13 septembrie 2026, între orele 10:00 și 14:00, vor avea loc activități de tip „Ziua Porților Deschise” la subunitățile ISU din Focșani, Panciu, Vidra, Dumbrăveni, Vulturu, Soveja, Năruja și Tulnici. Publicul va putea descoperi tehnica folosită în misiuni și va avea ocazia să discute cu pompierii despre specificul profesiei.
În județul Alba, manifestările se desfășoară în perioada 11-13 septembrie. Programul a început vineri, la Alba Iulia, cu un ceremonial militar și religios, activități pentru copii și prezentarea autospecialelor. Evenimente sunt organizate și la Câmpeni și Aiud.
Seria acțiunilor se va încheia duminică, 13 septembrie, de la ora 20:00, cu retragerea cu torțe a pompierilor militari, în memoria eroilor căzuți la datorie. Traseul va porni de la Poarta a VI-a a Cetății și va continua spre Catedrala Încoronării, Piața Cetății, Poarta a III-a și Poarta I.
În Timiș, toate subunitățile de pompieri din județ își vor deschide porțile duminică, între orele 10:00 și 19:00. Vizitatorii de toate vârstele vor putea vedea tehnica de intervenție și vor primi informații despre activitatea salvatorilor.
În Neamț, pe 13 septembrie, între orele 10:00 și 18:00, pompierii vor organiza activități în Parcul Central și în parcările mai multor centre comerciale. Participanții vor putea urmări demonstrații de prim ajutor, vor primi recomandări privind comportamentul în situații de urgență și vor vedea echipamentele folosite în misiuni.
Programul diferă de la un județ la altul, însă activitățile urmăresc apropierea salvatorilor de comunitate și informarea publicului cu privire la prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
Editor : M.C.
