Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, înainte de participarea la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, desfăşurat în Finlanda, că România se confruntă cu aceeaşi ameninţare ca statele din zona arctică, iar în spatele acesteia se află Federaţia Rusă.
„Suntem o ţară importantă pe Flancul estic şi avem aceeaşi ameninţare pe Flancul estic şi în zona arctică. Desigur, Rusia este în spatele acestei ameninţări”, a afirmat şeful statului.
Nicuşor Dan a enumerat printre riscurile cu care se confruntă statele din cele două regiuni atacurile cu drone, acţiunile asupra infrastructurii critice, atacurile cibernetice şi actele de sabotaj.
„Cum avem atacuri asemănătoare, trebuie să avem mijloace asemănătoare de descurajare şi de pregătire pentru ele. Acesta este motivul pentru care suntem aici”, a explicat preşedintele.
Şeful statului a amintit că România face parte din Formatul Helsinki şi că va găzdui următorul summit, programat la începutul anului viitor.
Nicuşor Dan a subliniat, totodată, că România are o experienţă relevantă în zona Mării Negre, în special în ceea ce priveşte deminarea, colectarea de informaţii şi protejarea infrastructurii submarine.
„Este important să împărtăşim expertiza cu ţările de pe Flancul estic, cu ţările de la graniţa arctică”, a declarat el.
Preşedintele a vorbit şi despre oportunităţile de cooperare economică dintre România şi statele din regiunea arctică. El a menţionat experienţa României în domeniul mineralelor, atât în exploatarea, cât şi în tratarea acestora, precum şi colaborarea dintre institutele de geologie român şi finlandez.
„Avem expertiză şi în ceea ce priveşte construirea de nave. Deci, este un bun format de cooperare, pentru a aduce investiţii pe Flancul estic şi în zona arctică”, a mai spus Nicuşor Dan.
Șeful statului participă, luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi. La dezbateri, acesta va prezenta viziunea României privind gestionarea coerentă şi unitară a provocărilor de pe întregul spaţiu care se întinde de la Arctica până la Marea Neagră, în contextul în care provocările de securitate din aceste regiuni sunt interconectate.
El va exprima interesul şi disponibilitatea ţării noastre de a contribui la eforturile comune ale UE şi NATO prin asumarea de responsabilităţi în regiunea noastră, dar şi în cea extinsă, precum şi prin implicarea în proiecte sectoriale concrete, în domenii precum protecţia infrastructurii critice, consolidarea capacităţilor de apărare şi securitatea energetică.
Editor : Ana Petrescu
