Șeful Poliției Naționale din Iran avertizează asupra unei riposte dure în cazul unor noi proteste antiguvernamentale. Generalul Ahmad Reza Radan spune că eventualii manifestanți vor fi considerați „trădători” și tratați drept „dușmani”, invocând faptul că țara se află în stare de război.
„Suntem în stare de război şi dacă un trădător, la invitaţia inamicului, încearcă să creeze insecuritate, îl considerăm duşman şi vom acţiona în acelaşi mod în care am face-o cu un duşman”, a declarat comandantul Poliţiei Naţionale din Iran, generalul Ahmad Reza Radan, duminică seară, într-un interviu acordat televiziunii publice.
Radan a avertizat că poliţia, la fel ca „armata şi Basij (miliţie subordonată Gărzii Revoluţionare), sunt cu degetul pe trăgaci” şi pe deplin pregătite să facă faţă a ceea ce el consideră a fi potenţiale tulburări în ţară.
În ceea ce priveşte protestele antiguvernamentale din ianuarie, înaltul oficial al poliţiei a declarat că manifestanţii au fost actori ai „unei lovituri de stat în toată regula” şi a dat asigurări că poliţia „nu-i va uita niciodată pe complotiştii loviturii de stat şi îi monitorizează constant”.
Potrivit lui Radan, aproximativ 6.000 de persoane au fost arestate de la protestele din ianuarie, care au fost declanşate de creşterea preţurilor şi de deprecierea monedei naţionale, dar s-au extins şi au fost reprimate brutal, bilanţul fiind de 3.117 morţi, conform cifrelor furnizate de guvernul iranian.
Cu toate acestea, organizaţiile pentru drepturile omului, cum ar fi grupul de opoziţie HRANA, cu sediul în SUA, au estimat acest număr la peste 7.000.
În plus, 29 de protestatari au fost executaţi până în prezent pentru participarea lor la proteste, potrivit ONG-ului Human Rights Watch, cu sediul în SUA, în timp ce sistemul judiciar susţine că a confiscat 240 de proprietăţi aparţinând „trădătorilor de patrie”.
În ultimele săptămâni, autorităţile iraniene au avertizat că Statele Unite, prin intensificarea presiunii economice împotriva Republicii Islamice, încearcă să provoace noi „tulburări” în Iran, după ce „au eşuat în sfera militară şi diplomatică”. Inflaţia din Iran a crescut brusc de la începutul războiului, pe 28 februarie, ajungând la 89% în august.
Editor : M.I.
