Liderul AUR George Simion a spus, marți, că demonstranții care au participat la protestul devenit violent în Piața Victoriei „au fost buni și mult prea răbdători”.
„Demonstranții au fost buni și mult prea răbdători. De doi ani tot ies în stradă, în număr mare, ies la vot, sunt ignorați. Toată lumea fierbe, urlă”, spune George Simion despre protestele violente care au avut loc marți în Piața Victoriei.
„Le e frică, e un regim ilegitim. Am știut de ieri (despre jandarmii prezenți la protest – n.red.). Cineva mi-a spus ce se pregătește. De dimineață întâmpinăm colegi și prieteni care au venit din țară pentru a-și striga of-ul. I-am așteptat cu ceai, cu o vorbă bună. Le-am spus că nu merită să-și pună siguranța personală în pericol. Oamenii care au venit sun arătați pe toate posturile sistemului ca fiind instigatori, protestatari violenți. Sunt, în opinia mea, luptători pentru democrație, în măsura în care și protestatarii din 10 august au fost luptători pentru democrație. Mulți dintre oamenii care au fost pe stradă pe 10 august au ieșit și acum, venind din Italia, Spania, Timișoara, Satu Mare, pentru că nicio altă manifestare a opiniei lor pare că nu contează”, susține George Simion, într-un interviu cu Marius Tucă, difuzat de Gândul.
Protestul oierilor din Piața Victoriei a degenerat marți în confruntări violente între grupuri de manifestanți și jandarmi, care au folosit în mai multe rânduri gaze lacrimogene. 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv opt jandarmi, iar patru au fost transportate la spital. Aproximativ 26 de persoane au fost extrase din mulțime și conduse la sediile de poliție. O parte dintre manifestanți au blocat Pasajul Victoriei și mai multe artere din zonă, perturbând traficul rutier și circulația tramvaielor.
Citește și: Apelul lui George Simion după violențele din Piața Victoriei
Editor : Alexandru Costea
