Cea mai în vârstă persoană din România, o femeie supercentenară din oraşul Cugir, a decedat la 111 ani, potrivit unui anunţ făcut, miercuri, de administraţia locală.
„Doamna Noja Paladia, recunoscută oficial drept cea mai în vârstă persoană din România şi prima femeie supercentenară din istoria documentată a ţării noastre, a trecut în nefiinţă la vârsta de 111 ani. (…). Traversând două războaie mondiale, doamna Paladia a lăsat în urmă o moştenire impresionantă, ce se întinde pe patru generaţii, bucurându-se până în ultimele clipe de îngrijirea devotată din partea întregii familii. Ne exprimăm condoleanţele sincere pentru doamna Paladia Noja şi suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele”, se arată într-un anunţ postat pe pagina de Facebook a Primăriei Cugir, scrie Agerpres.
Reprezentanţii administraţiei locale au adăugat că „plecarea doamnei Noja Paladia încheie un capitol rar din istoria Cugirului, dar şi a României”.
Născută în 20 iulie 1915, Noja Paladia era cea mai vârstnică persoană din România şi ocupa, la aniversarea zilei de naştere, locul 124 în lume în topul celor mai longevive persoane în viaţă, potrivit organizaţiei internaţionale Gerontology Research Group (GRG).
Noja Paladia era, potrivit GRG, şi cea mai în vârstă persoană din regiunea Balcanilor.
Aceasta era, totodată, cea mai în vârstă femeie care a trăit vreodată în România, fiind prima femeie supercentenară din istoria documentată a ţării noastre.
Potrivit GRC, Noja Paladia a murit în 14 septembrie, la vârsta de 111 ani şi 56 de zile.
În urma decesului acesteia, cea mai în vârstă persoană din România este, în prezent, Iosif Rus, un bărbat din judeţul Cluj, născut în 28 octombrie 1915, iar cea mai în vârstă femeie, Viorica Veţian, născută în 3 octombrie 1916, în judeţul Mureş, arată GRC.
Editor : S.S.
