Bărbat alb tânăr, şomer sau cu venituri mici, religios şi cu prietenii preferabil digitale este profilul majorităţii celor care simpatizează cu supremaţia albilor în Statele Unite, o ideologie de extremă dreaptă care consideră că rasa albă este superioară şi urmăreşte crearea unei societăţi omogene, scrie miercuri EFE, citând un studiu american recent.
Aceste sunt concluziile primului studiu care documentează caracteristicile demografice, economice şi sociale legate de sprijinul explicit pentru supremaţia albilor printre bărbaţii albi din Statele Unite, ideologie care în ultimul deceniu nu a încetat să se răspândească, după cum amintesc autorii.
Cercetarea realizată de politologi de la universităţile americane New York şi Vanderbilt şi publicată în revista Nature se bazează pe trei anchete naţionale efectuate pe adulţi americani albi nehispanici în 2021, 2024 şi 2024-2025, care împreună au cuprins peste 7.800 de participanţi, notează Agerpres.
Autorii studiului documentează sprijinul pentru această mişcare extremistă şi nu afilierea la organizaţii care o promovează.
Concluziile lor arată că sprijinul pentru această mişcare de dreapta este mai mare în rândul tinerilor adulţi albi, printre cei ale căror prietenii se află în principal pe internet sau pe reţele sociale şi nu în viaţa reală şi dintre cei care trec prin momente de dezamăgire sau alte dificultăţi personale sau sociale.
Din punct de vedere social, cercetătorii au observat că sprijinul pentru supremaţia albilor este mai mare în rândul bărbaţilor albi cu nivel de educaţie mai scăzut şi venituri mai mici, precum şi printre cei mai religioşi.
„Sprijinul pentru mişcarea extremistă albă tinde să crească în zonele cu mai multă sărăcie şi niveluri ridicate de şomaj, printre cei care se confruntă cu dificultăţi personale, cum ar fi probleme de sănătate sau pierderea unei persoane dragi. În definitiv, într-un context în care pot încolţi sentimente de nemulţumire sau resentimente”, notează unul dintre autori, James Bisbee, cercetător la Universitatea Vanderbilt.
Dacă, pe lângă aceste caracteristici economice şi sociale, aceşti adulţi albi sunt simpatizanţi ai Partidului Republican, atunci sprijinul pentru supremaţia albilor aproape că devine regula.
Relaţia dintre frecvenţa utilizării reţelelor sociale şi sprijinul pentru supremaţia albilor a fost, de asemenea, cercetată.
„O utilizare mai frecventă a reţelelor sociale nu se corelează cu un sprijin mai mare pentru aceste idei extremiste”, explică într-un comunicat un alt autor, profesorul Joshua Tucker de la Universitatea din New York.
„Ceea ce am observat însă este că susţinerea acestor idei este mult mai frecventă printre cei pentru care doi sau trei dintre cei mai apropiaţi trei prieteni ai lor sunt persoane pe care le cunosc în principal online sau pe reţele şi nu se întâlnesc cu ei în viaţa reală”, adaugă Tucker.
Potrivit cercetătorului, acest lucru ar putea să aibă o legătură foarte strânsă cu faptul că persoanele izolate social se pot „radicaliza către aceste idei prin mijloace digitale” sau că izolarea îi determină să caute comunităţi pe internet asociate cu ideologia lor.
Cercetătorii au folosit mai multe metode pentru a elimina posibilitatea ca răspunsurile participanţilor să fie influenţate de formularea întrebărilor, de lipsa de atenţie a respondenţilor sau de ordinea acestora în cadrul chestionarului. Aproape toate răspunsurile au fost colectate online prin chestionare confidenţiale, ceea ce a contribuit, potrivit autorilor, la reducerea preocupării participanţilor de a-şi dezvălui adevărata atitudine.
Editor : B.E.
