După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii 1980, de la pandemia de COVID-19 vaccinarea copiilor dă semne de regres în mai multe ţări din Europa, printre care România, potrivit unui studiu publicat joi de jurnalul The Lancet, care avertizează asupra riscului reapariţiei unor boli infecţioase.
Pentru această lucrare, au fost examinate nivelurile a şapte vaccinuri infantile (difterie, tetanos şi tuse convulsivă, hepatită B, meningită B, poliomielită, pneumococ, rujeolă, rubeolă) în cele 27 de ţări ale UE pe o perioadă de peste 40 de ani, între 1980 şi 2024, pe baza datelor de la OMS şi UNICEF.
Din această analiză amplă, apărută în The Lancet Regional Health, reiese „o panoramă complexă”, după cum apreciază autorii, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Pe de o parte, UE a atins rate de vaccinare infantilă „istoric de ridicate” împotriva acestor patologii, cu o creştere substanţială pe parcursul a aproximativ 40 de ani, deşi eterogenă în funcţie de ţară. În 2024, Luxemburg şi Portugalia au atins o acoperire de cel puţin 95% pentru toate cele şapte vaccinuri, în timp ce România s-a situat sub 80%.
Studiul arată că „o deteriorare recentă, îngrijorătoare şi generalizată” s-a conturat, însă, în ultimii ani, începând cu momentul de cotitură al erei COVID-19.
Astfel, 16 ţări din UE au înregistrat o scădere a ratelor de vaccinare pentru cel puţin patru vaccinuri. Acesta este în special cazul Bulgariei, Ciprului, Irlandei, Ţărilor de Jos, României şi Suediei, unde toate cele şapte vaccinuri studiate au scăzut în ultimii ani.
Datele din Germania şi Spania au arătat, de asemenea, un regres pentru cinci din cele şapte vaccinuri infantile, în timp ce în Franţa şi Italia, acoperirea vaccinală a crescut pentru patru vaccinuri şi a scăzut pentru alte trei.
Scăderea vaccinării coincide cu perioada Covid
Cele mai pronunţate scăderi recente au fost observate în cazul vaccinărilor infantile împotriva meningitei B şi împotriva poliomielitei – în regres în 20 de ţări -, urmate de cele împotriva hepatitei B – în scădere în 18 ţări – şi împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei – în diminuare în 17 ţări.
Tendinţele par relativ mai puţin nefavorabile în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva rujeolei şi a rubeolei.
Majoritatea regreselor în vaccinarea infantilă au început între 2019 şi 2022, coincizând cu perioada COVID-19.
Cercetătorii consideră că criza sanitară declanşată de pandemie ar fi putut juca un rol, dar ei precizează totodată că studiul lor nu a avut ca scop elucidarea motivelor din spatele evoluţiilor vaccinale.
Ei insistă în special asupra „urgenţei” de a garanta o acoperire vaccinală ridicată şi durabilă „pentru a preveni reapariţia bolilor infecţioase”.
În ultimii 50 de ani, vaccinările au redus povara unor boli precum tetanosul, tusea convulsivă, pneumonia, rujeola, gripa şi difteria, evitând peste 154 de milioane de decese la nivel mondial, în special în rândul copiilor, aminteşte studiul.
La rândul său, criza provocată de COVID-19 a cauzat perturbări ale sistemului sanitar şi a alimentat neîncrederea şi dezinformarea.
Editor : B.P.
