Ucraina a acuzat, joi, Rusia că a lovit cu o dronă o navă de transport sub pavilion tanzanian care se îndrepta spre un port ucrainean de la Marea Neagră, ucigând căpitanul şi rănind trei membri ai echipajului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„O navă sub pavilion tanzanian a fost atacată de o dronă rusească în timp ce se îndrepta spre unul dintre porturile ucrainene. În urma acestui atac, căpitanul navei a fost ucis şi trei alţi membri ai echipajului au fost răniţi”, a semnalat autoritatea portuară ucraineană pe Telegram.
La rândul său, Ministerul Apărării rus a menţionat în raportul său zilnic că a lovit la 11 kilometri în largul portului ucrainean Odesa o navă care transporta o încărcătură „destinată aprovizionării forţelor armate ucrainene”.
Rusia şi Ucraina au intensificat în ultimele luni atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră, fiecare dintre cele două ţări aflate în război urmărind astfel să-i perturbe celeilalte exporturile şi să-i provoace pagube economice.
Atacurile ruseşti asupra navelor şi asupra porturilor ucrainene, lovite de asemenea cu rachete, au oprit în mare parte exporturile agricole ale Ucrainei livrate pe cale maritimă, în timp ce Rusia la rândul ei este forţată de atacurile cu drone ucrainene să caute rute alternative pentru propriile exporturi.
Turcia a propus încetarea reciprocă a acestor atacuri, dar ministrul de externe rus Serghei Lavrov a apreciat că o astfel de iniţiativă ar fi „imposibil de supravegheat”.
Editor : C.L.B.
