Cea mai bună soluție pentru criza politică este o refacere, chiar într-o altă formulă, a acelei majorități care s-a destrămat în aprilie și credem că rotativa poate fi în continuare o soluție, a declarat, vineri, reprezentantul UDMR Tanczos Barna în cadrul conferinței de presă a premierului desemnat Siegfried Mureșan și a liderilor celor trei partide care îl susțin, PNL-USR-UDMR. Barna a subliniat încă o dată că nu va susține un Guvern votat de partidele extremiste.
„UDMR salută nominalizarea lui Siegfried Mureșan în funcția de premier. Așa cum am susținut acum trei luni de zile și am salutat faptul că domnul Siegfried Mureșan a acceptat propunerea celor trei partide, astăzi salutăm această nominalizare. Considerăm că cel mai important lucru astăzi pentru România este să ne gândim la un Guvern care nu are o perspectivă de câteva luni, să găsim o soluție politică care să asigure guvernare până în 2028”, a declarat Tanczos Barna.
Tanczos Barna a subliniat că nu va susține un Guvern votat de partidele extremiste și făcut din nou apel la refacerea coaliției cu PSD.
„Considerăm în continuare că cea mai bună soluție este o refacere, chiar într-o altă formulă, a acelei majorități care s-a destrămat în aprilie și credem că rotativa poate fi în continuare o soluție pentru o construcție politică solidă, care, desigur, trebuie discutate în negocieri politice cu PSD.
PNL, USR și UDMR au făcut această propunere cu gândul la o stabilizare a situației politice și salutăm că există această oportunitate pentru clasa politică să rezolvăm problema pentru următorii doi ani.
Subliniem încă o dată că nu vom participa la formarea niciunui guvern care va avea nevoie de sprijin AUR, SOS sau alte partide extremiste. UDMR nu va participa în asemenea construcții politice, de aceea credem că săptămâna viitoare trebuie reluate acele negocieri care să ofere o altă alternativă, o altă perspectivă și o guvernare stabilă pe termen mediu pentru România”, a precizat Barna.
Editor : A.P.
