Fostul eurodeputatul român, Alin Mituță, a anunțat pe rețelele sale sociale că va fi lansată o anchetă de către Comisia Europeană, după ce a depus o plângere oficială la TikTok în cazul ambulanței care a fost atacată de către mai mulți români, convinși fiind că aceasta „fură copii”, după ce informația se răspândise pe rețeaua socială chineză.
Fostul deputat din Parlamentul European a scris: „În urma plângerii pe care am depus-o împotriva TikTok după campania fake news generată de „ambulanța neagră”, autoritatea responsabilă din Irlanda, unde își are sediul european TikTok, a decis trimiterea cazului către Comisia Europeană pentru posibila încălcare a Digital Services Act în ceea ce privește riscurile sistemice (art. 34-35).
Mai departe, Comisia are posibilitatea de a deschide o investigație și poate aplica amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală a companiei.
Nu uitați că orice cetățean poate iniția astfel de acțiuni când constată o încălcare a DSA printr-o plângere adresată ANCOM.
Amintim, șapte persoane au fost arestate preventiv după ce au atacat cu bestialitate o ambulanță venită în localitatea unde trăiau aceștia în urma unui apel la 112. Mama unuia dintre agresori a explicat pentru publicația locală dejeanul.ro că ei credeau că ambulanța „le va lua organismul din ei”.
Editor : A.R.
