Siegfried Mureșan a povestit cum a decurs discuția cu președintele Nicușor Dan în momentul în care acesta l-a informat că intenționează să îl desemneze pentru funcția de premier.
„În deplină transparență, președintele României m-a contactat ieri (n.r. joi) și m-a informat deschis că mă va nominaliza pe mine pentru a forma Guvernul. I-am mulțumit pentru această nominalizare. I-am spus că mi-aș dori să avem o discuție așezată, de vreme ce președintele României și cu mine nu discutasem despre formarea Guvernului în această perioadă. Am reflectat atât dumnealui, cât și eu, cum putem să discutăm, de vreme ce dumnealui nu se află în București în aceste zile, și am agreat să fim în legătură. Am agreat să ne întâlnim la revenirea în țară a domniei sale săptămâna viitoare. Am avut o primă discuție în care ne-am calibrat punctele de vedere ulterioare.”
După discuția cu președintele, Mureșan spune că l-a informat pe președintele PNL, Ilie Bolojan, și că a fost preocupat ca partenerii de coaliție, USR și UDMR, să fie informați.
„Evident, l-am informat pe președintele Partidului Național Liberal, fiindcă pentru mine relația strânsă și coordonarea cu partidul meu și cu colegii din partid este extrem de importantă. A fost pentru noi, pentru mulți colegi liberali, o traumă modul în care s-a încercat formarea Guvernului condus de domnul Adrian Veștea. Am avut o discuție cu președintele Ilie Bolojan și împreună cu domnia sa am agreat să ne informăm partenerii de la USR și UDMR, fiindcă și acesta este un lucru esențial. Deschiderea și transparența față de partenerii mei, față de cei care mă susțin, sunt importante pentru mine. După care, da, am mai avut a doua discuție cu președintele României. Dumnealui m-a anunțat că va face anunțul și exact așa au decurs lucrurile. Vă spun transparent.”
„Sunt convins că Ilie Bolojan nu mi-ar fi spus să nu accept mandatul”
Întrebat ce ar fi făcut dacă Ilie Bolojan i-ar fi cerut să nu accepte mandatul de premier, Siegfried Mureșan a spus că nu crede că o asemenea situație ar fi fost posibilă.
„Sunt convins că Ilie Bolojan nu mi-ar fi spus acest lucru, fiindcă Ilie Bolojan este un om politic serios, responsabil și predictibil. Noi am decis împreună cu colegii din Partidul Național Liberal, în urmă cu 85 de zile, să înaintăm candidatura mea pentru poziția de prim-ministru. La fel, USR-ul și UDMR-ul au decis în ședințele statutare ale partidelor lor. Pentru noi a fost foarte clar, de la finalul lunii iunie, că noi suntem pregătiți să formăm Guvernul și că nu există nicio ezitare și nicio răzgândire din partea noastră. Nu a existat nici în ultimele trei luni, nici ieri. Deci sunt absolut convins și știu acest lucru. Pentru premierul Bolojan, la fel ca pentru mine, acesta este un demers serios.”
Siegfried Mureșan a respins ideea că ar fi avut nevoie de un timp de gândire pentru a accepta nominalizarea.
„Această afirmație este o interpretare eronată. Președintele și cu mine, după cum am spus, am avut ieri o primă discuție pe acest subiect și, dacă în 84 de zile nu s-a întâmplat nimic, în 30 de minute, practic, dumnealui m-a anunțat că mă va nominaliza, eu am anunțat că accept și dumnealui a făcut anunțul. Cred că lucrurile s-au întâmplat foarte rapid. Ieri chiar nu poate fi vorba de ezitări. Cred că 30 de minute e un pic mai scurt și mai rapid decât 84 de zile.”
De ce nu a fost alături de Nicușor Dan la anunțul desemnării
Întrebat de ce nu a fost alături de președintele României atunci când acesta a anunțat public desemnarea sa, Mureșan a răspuns: „Președintele României a decis când face anunțul și în ce format. Asta va trebui să îl întrebați pe dumnealui.”
El a reiterat că a acceptat imediat propunerea președintelui.
„Președintele și cu mine am discutat ieri pentru prima dată despre nominalizare. Dumnealui m-a informat, mi s-a părut că dumnealui a fost hotărât când m-a contactat, iar eu i-am spus că este un lucru important pentru țară și că pentru mine este important ca anunțul și desemnarea să se facă într-un mod serios, într-un mod transparent. Repet, a fost pentru noi toți o traumă. Duminică dimineață, la ora 9:00, pe 15 iunie, când am văzut un premier cu mandatul depus și un alt premier din propriul nostru partid, fără să fi fost consultați. Înainte, știam că președintele României nu discutase și nu îi informase pe președinții celor trei partide, lucru confirmat astăzi și de către președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan. De aceea, pentru mine, când e vorba de afacerile statului, când e vorba de statul român, este extrem de important să fim corecți și să facem lucrurile cum trebuie.”
De ce au ales PNL, USR și UDMR candidatura lui Mureșan
Siegfried Mureșan a explicat și argumentele pentru care PNL, USR și UDMR au decis să îl susțină pentru funcția de premier.
„Da, sigur că da, am discutat pe larg despre acest lucru. Practic, România se afla într-o situație economică extrem de dificilă în urmă cu un an de zile. Situația economică a României este ușor ameliorată acum datorită măsurilor luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. În ultimul an am trecut peste partea cea mai dificilă, dar încă avem nevoie de responsabilitate și seriozitate. La guvernare, competențele economice sunt importante, competențele bugetare sunt importante. Credibilitatea, de asemenea, este importantă. Iar pentru noi, Partidul Național Liberal, USR și UDMR, caracterul pro-european al Guvernului nu este doar o declarație, ci este un lucru important. De aceea, noi, cele trei partide, am spus că prezentăm un candidat care să aibă expertiză pe teme economice, pe teme europene. Absorbția fondurilor europene rămâne o prioritate pentru următorii ani. Negocierea fondurilor pentru România pentru următorii șapte ani și PNRR-ul care a fost închis au fost argumente importante la finalul lunii iunie.”
