Autoritățile din Australia de Vest au emis un ordin de capturare și ucidere a unui rechin alb, după ce un bărbat a fost ucis vineri în timp ce înota în largul plajei Sorrento, din nordul orașului Perth, potrivit News.ro.
Trupul bărbatului nu a fost încă găsit. Acesta a fost identificat drept Greg O’Neill, în vârstă de 63 de ani, potrivit Australian Broadcasting Corporation (ABC), citat de News.ro.
Mai multe persoane au raportat că au văzut, în jurul momentului atacului, un rechin cu o lungime de aproximativ 2,5 metri. Autoritățile din zona Joondalup, unde se află plaja Sorrento, au închis toate plajele ca măsură de precauție. Acestea vor rămâne închise cel puțin până duminică la prânz.
Ministrul Pescuitului din Australia de Vest a declarat că a luat „măsura extraordinară” de a emite ordinul după ce rechinul a fost observat sâmbătă dimineață de poliția maritimă și identificat cu certitudine drept animalul implicat în atac.
Oficialul a autorizat reprezentanții serviciului pentru pescuit să ucidă rechinul dacă acesta poate fi capturat, invocând „circumstanțele excepționale” ale atacului și pericolul reprezentat de animal. Potrivit acestuia, este posibil ca acesta să fie primul ordin de acest fel emis în Australia de Vest în ultimii zece ani. Jarvis a precizat că măsura nu reprezintă o campanie generalizată de exterminare a rechinilor.
Autoritățile au anunțat și extinderea utilizării dronelor și a dispozitivelor de marcare și monitorizare a rechinilor, pentru protejarea persoanelor aflate pe plaje.
Atacul de la Sorrento este al doilea atac al unui rechin înregistrat în Australia de Vest în această săptămână. Luni, un bărbat de 56 de ani a fost mușcat în timp ce făcea surfing în largul coastei orașului Geraldton. El a supraviețuit, dar și-a pierdut o parte din picior, potrivit News.ro.
Cinci atacuri mortale ale rechinilor au fost înregistrate în Australia în acest an, potrivit materialului News.ro. Un băiat de 12 ani a murit după ce a fost mușcat de un rechin în portul Sydney, în ianuarie, iar trei scafandri au fost uciși în atacuri separate între lunile mai și iunie.
