Politicienii, care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă, a afirmat, sâmbătă, preşedintele Nicuşor Dan, la evenimentul Via Transilvanica Business Fest care a avut loc la Piatra Fântânele, din judeţul Bistriţa-Năsăud.
„Dacă urmăreşti media din România şi scrise şi audio-video, pare că suntem în catastrofă. Şi oamenii care ne evaluează iau în serios lucrurile astea pe care noi le spunem despre noi înşine. Nu e chiar aşa. Adică sunt şi probleme mari, sunt şi probleme mici, sunt şi succese, sunt şi rezultate pe care România le-a obţinut. E discuţia asta despre rating-ul de ţară. Suntem mult mai bine decât eram acum şase luni, suntem mult mai bine decât eram acum 12 luni şi pe problemele importante politicienii chiar, care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă”, a spus şeful statului, potrivit Agerpres.
Nicuşor Dan a afirmat că mediul privat din ţara noastră a avut realizări, „în ciuda” statului.
„Eu am mare încredere în privatul din România. Obiectiv, mă întâlnesc cu oameni străini, din mediul financiar, politicieni, care au văzut această evoluţie spectaculoasă economică a României şi evident că asta vi se datorează. Uneori, în ciuda a ceea ce a făcut statul, ca să fim foarte direcţi. Deci eu sunt extrem de optimist pe viitorul economic al României şi o să încerc, în măsura în care o să reuşesc, ca statul să vă înţeleagă mai bine şi să reuşim să lucrăm împreună”, a arătat el.
Nicușor Dan: „Să ne uităm şi la ce am reuşit”
Preşedintele a apreciat şi evoluţia României în ceea ce priveşte infrastructura, arătând că acest lucru ar putea contribui la mobilitatea oamenilor.
„Insist să ne privim cu echilibru, pentru că cel mai simplu este să spui că în România e o nenorocire. (…) Trebuie să ne uităm şi la ce-am reuşit ca societate, tocmai ca să avem o viziune echilibrată despre unde suntem. Eu cred că prin eforturile pe care România le-a făcut pe infrastructură, e mult mai uşor să decizi să trăieşti într-un sat şi să lucrezi la 30 de kilometri, la 20 de kilometri, astfel încât să fie viabil economic pentru o familie tânără care se decide să rămână sau să se mute în sat”, a arătat el.
De asemenea, şeful statului a subliniat diferenţa dintre calitatea educaţiei în şcoli dintre rural şi urban.
„Eu vin dintr-o zonă rurală, mă întorc acolo de Paşti şi de Crăciun. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să corectăm dezechilibrul pe educaţia între urban şi rural, pentru că, eşti o familie tânără, cu copii, ăsta e primul lucru la care te gândeşti – dacă copilul tău are o şansă egală sau nu. Şi aici e o chestiune de viziune, e o chestie de bani pentru a stimula, pentru că evident că pentru un profesor tânăr sau pentru orice fel de profesor e mai tentant să lucreze la oraş decât la sat, sunt mai multe oportunităţi, aşa gândeşte multă lume”, a afirmat Nicuşor Dan.
Preşedintele a mărturisit că a venit la Via Transilvanica Business Fest deoarece acest proiect uneşte oamenii.
„Am venit special ca să îl facem şi mai cunoscut românilor (… ) Cred că lucrul cel mai important este faptul că uneşte comunităţi, pentru că noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta şi gândim în clişee unii despre alţii şi gândim în clişee şi despre noi ca societate de multe ori. Şi atunci, cu cât mai mult reuşim să stăm de vorbă şi să vedem cum vedem lumea fiecare dintre noi, o să reuşim şi noi ca societate să ne asumăm aşa cum suntem, şi cu bune şi cu rele, şi poate o să reuşim să depăşim, în opinia mea, cel mai mare defect al nostru ca societate – nu prea ştim să lucrăm împreună”, a punctat Nicuşor Dan.
Şeful statului a dezvelit o bornă de pe Via Transilvanica şi a scris pe ea „Cred în România”. El a fost însoţit de fondatorul Via Transilvanica, Alin Uşeriu.
Editor : C.L.B.
