Nicola Sturgeon, fosta lideră Partidului Național Scoțian (SNP) și fost premier al Scoției, a declarat într-un documentar că susține abolireamonarhiei, în favoarea instaurării unei republici în Marea Britanie, pentru a-i scăpe pe tinerii membri ai familiei regale britanice de o viață pe care nu și-au ales-o, scrie The Times. Sturgeon a solicitat desființarea monarhiei pentru a-l „elibera” pe prințul George, acum în vârstă de 13 ani, moștnitor al coroanei regale, de o viață plină de îndatoriri și de o atenție constantă din partea publicului.
În calitate de prim-ministru al Scoției și lider al SNP, Nicola Sturgeon a oferit un sprijin neclintit reginei Elisabeta a II-a și regelui Charles al III-lea. Cu toate acestea, de la demisia sa din 2023, ea și-a exprimat opinia personală în favoarea unei republici.
Sturgeon, în vârstă de 56 de ani, care a renunțat și la mandatul de membru al Parlamentului Scoțian (MSP) în acest an, a declarat în documentarul Channel 4 intitulat „The Royals: Time to Go” că are „o imensă simpatie” pentru familia regală.
„De fapt, aș spune că unul dintre argumentele în favoarea eliminării monarhiei este chiar binele membrilor familiei regale, cum ar fi, de exemplu, prințul George”, a spus ea. „Copilul acela nu cunoaște altceva. Are în față un anumit fel de viață asupra căruia nu are niciun cuvânt de spus. Este oare corect?”
Ea a adăugat: „De fapt, cred că acesta este unul dintre argumentele în favoarea eliminării monarhiei, pentru a-i elibera pe viitorii membri ai familiei regale de această povară.”
În iunie 2022, înainte de Jubileul de Platină al reginei Elisabeta, Sturgeon a declarat pentru BBC că dorește ca monarhul și succesorii săi să rămână șefi de stat în cazul în care Scoția ar deveni independentă.
Ea a spus că discuțiile lor private reprezintă un privilegiu imens al funcției de prim-ministru. „O apreciez foarte mult – am un profund respect pentru ea, la fel ca mulți alții”, a spus ea. „Conform convenției, contextul acestor discuții este, pe bună dreptate, complet privat și confidențial, iar eu nu voi încălca această regulă.
„Dar cred că este corect să spun că această oportunitate de a discuta cu ea, de a beneficia de cunoștințele ei, de înțelepciunea ei și, poate mai presus de toate, de perspectiva cu totul unică pe care o are asupra istoriei lumii moderne, este ceva ce prețuiesc profund și pe care îl voi păstra mereu cu drag.”
Sturgeon a descris-o pe regină ca fiind caldă, prietenoasă, încurajatoare și „o persoană cu care te simți confortabil să discuți și cu care poți vorbi destul de deschis”.
Ea a adăugat: „Am beneficiat de această experiență, am învățat din ea și este ceva ce voi prețui întotdeauna. Ea este o persoană care a avut un loc în primul rând în ultimii 70 de ani de istorie. A întâlnit fiecare lider mondial în această perioadă. A văzut de aproape și în mod personal unele dintre evenimentele cheie ale istoriei.”
Când a fost întrebată la momentul respectiv dacă este monarhistă, Sturgeon a răspuns: „ Susțin ca Regina și succesorii ei să rămână șefi de stat – aceasta este politica partidului meu, după cum cred că știți foarte bine.”
Humza Yousaf, succesorul ei în funcția de prim-ministru al Scoției, nu și-a ascuns opiniile republicane, dar John Swinney, actualul prim-ministru, a declarat că o Scoție independentă ar încerca să păstreze monarhia.
Sturgeon a fost intervievată pentru documentar de fostul prezentator al BBC John Humphrys, care îi împărtășește opiniile republicane. Acesta a povestit cum Elisabetaa II-a l-a invitat la prânz și cum, după aceea, au rămas singuri într-o antecameră, unde el a întrebat-o dacă s-a gândit vreodată să acorde un interviu.
Humphrys a afirmat că ea l-a ascultat politicos, înainte de a-i răspunde: „Nu, și mai mult decât atât, domnule Humphrys, dacă cineva ar face vreodată așa ceva, cu siguranță nu ar fi cu dumneavoastră.”
Humphrys, în vârstă de 83 de ani, își atribuie republicanismul încă din copilăria petrecută în cartierul muncitoresc din Cardiff, amintindu-și de entuziasmul stârnit de vizita reginei din 1952. El povestește că vecinii săi s-au îngrămădit pe stradă pentru a o vedea – cu excepția tatălui său, Edward, pe care Humphrys și-l amintește ca fiind „un om foarte mândru, care a dus o viață foarte grea”.
El a adăugat: „A jurat că nu-și va pleca niciodată capul în fața vreunui bărbat sau a vreunei femei. A fost republican și a rămas republican.”
Monarhia a fost apărată în cadrul emisiunii dela Channel 4 de către Jeremy Hunt, fost ministru de finanțe, care a afirmat că un șef de stat neales și apolitic este capabil să „ne unească într-o perioadă în care politica este incredibil de polarizată”.
Editor : B.E.
