Primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, a anunțat că se retrage din funcție printr-o postare publicată pe pagina de Facebook. În postarea sa, edilul a anunțat că în urmă cu șase luni a fost implicat într-un grav accident rutier. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar medicii i-au recomandat să evite stresul și oboseala.
„Cu şase luni în urmă, deplasându-mă spre Bucureşti, maşina în care mă aflam a fost lovită în spate de un tir. În urma acestui accident rutier am fost supus unei intervenţii chirurgicale pe creier pentru îndepărtarea unui cheag de sânge ce s-a format în urma loviturii. Deşi încă de la început recomandările medicilor au fost tranşante, în sensul evitării stresului şi oboselii, am ales să încerc, cu toate riscurile medicale asociate, să continui implicarea mea în funcţia de primar”, a mărturisit acesta.
„Ca urmare a ultimei evaluări medicale recente, recomandarea medicilor este categorică: fără stres, fără emoţii, fără efort! Pentru toate aceste motive am decis să demisionez din funcţia de primar al Municipiului Caracal”, a mai scris edilul din Caracal.
Funcția de primar a fost preluată de viceprimarul Laurențiu Pătran.
„Ion Doldurea și-a depus astăzi mandatul de primar al Municipiului Caracal. Atribuțiile vor fi preluate de viceprimarul Laurențiu Pătran. Primarul Ion Doldurea și-a motivat decizia de retragere din funcție pe considerente medicale”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Caracal.
Conform jurnalistei Digi24 Elena Alexandru, numele lui Doldurea se leagă de tragedia de la Crevedia, Dâmbovița, petrecută în urmă cu trei ani. Amintim că, în urma unei explozii puternice la o stație GPL din localitate, șase persoane au murit, iar stația aparținea fiului primarului din Caracal.
Acesta a fost trimis în judecată în urmă cu doi ani pentru ucidere din culpă, însă până în acest moment nu a fost condamnat.
Citește și:
Editor : A.M.G.
