O comună minusculă din județul Cluj a reușit ceea ce demnitarii din Guvern și din Parlament promit de zeci de ani că va deveni o normalitate în toate școlile din România. Elevii școlii din Ploscoș primesc, în fiecare zi, o masă caldă. Sunt două feluri de mâncare, plătite de Uniunea Europeană. Părinții sunt încântați de inițiativă.
Proiectul european, câștigat de administrația locală, asigură finanțarea mâncării copiilor până în anul 2029. Valoarea lui este de 1,7 milioane de euro.
„Foarte mult ne ajută, mai ales că este o mâncare caldă și le face bine copiilor. Nu ne mai gândim ce să le punem la pachet”, spune mulțumită o mamă.
„O inițiativă foarte bună, mai ales că e o școală cu foarte puțini copii”, completează o altă localnică.
„În acest an, orele sunt până la ora 15:00 și cred că copiii sunt foarte bucuroși că beneficiază de această mâncare caldă și nu numai. Consider că un copil bine hrănit poate învăța mai bine”, e de părere Anca Chirai, directoarea școlii gimnaziale din Ploscoș, județul Cluj.
La școala din Ploscoș învață 30 de copii. Comuna cu patru sate are doar 540 de locuitori și nu prea multe semne ale lumii moderne.
„Locuind în mediul rural, ne lipsesc automat multe lucruri pe care nu le avem, în comparație cu cei din mediul urban. Nu avem apă curentă, nu avem canalizare, unele gospodării nu au curent electric”, spune Daniel Aitoneanu, primarul comunei.
Însă oamenii și edilii au avut grijă de școală. Clădirea a fost modernizată și dotată cu panouri solare și centrală termică.
reporter: Bianca Timșa
Editor : Izabela Zaharia
