Academia Română avertizează că o bună parte din bugetele și așa insuficiente ale universităților și institutelor de cercetare este cheltuită pe taxele percepute de reviste care publică rapid articole științifice, în urma unor verificări superficiale. Instituția semnalează o creștere accentuată a numărului de articole provenite din România și apărute în așa-numitele „reviste prădătoare” sau prin „fabrici de articole”, al căror obiectiv principal ar fi profitul, nu calitatea cercetării.
Adunarea Generală a Academiei Române a discutat, în sesiunea din 17 septembrie, principiile care ar trebui să stea la baza evaluării cercetătorilor, institutelor și proiectelor de cercetare, potrivit unui comunicat al Biroului Prezidiului Academiei Române.
Semnalul de alarmă vizează așa-numitele „reviste prădătoare” și „fabrici de articole”. Aceste publicații le cer autorilor taxe, iar veniturile lor depind direct de numărul lucrărilor acceptate. Articolele trec formal printr-un proces de „peer-review”, verificarea făcută de alți specialiști din domeniu, însă calitatea acestei evaluări ridică semne de întrebare.
Printre indiciile unei asemenea practici se numără timpul foarte scurt dintre trimiterea și acceptarea unui articol, numărul redus de lucrări respinse și publicarea excesivă a unor ediții speciale coordonate de persoane cu puțină experiență sau vizibilitate internațională. Se adaugă autocitările, citările încrucișate între revistele aceleiași edituri și mesajele nesolicitate prin care cercetătorii sunt invitați insistent să trimită lucrări, uneori în domenii fără legătură cu activitatea lor.
„Toate aceste aspecte caracterizează modul de operare al așa-numitelor reviste prădătoare și al fabricilor de articole, practicante ale unui model de afaceri care urmărește în primul rând profitul obținut de pe urma publicării rapide și fără discernământ a unui volum imens de articole, pe baza unui proces superficial de peer-review. Academia Română consideră că este greu de acceptat ca o bună parte din bugetul alocat cercetării din institute și universități, și așa departe de a fi satisfăcător, să fie consumată pe taxele, deloc neglijabile, de publicare a articolelor”, se arată în comunicat.
Tinerii cercetători sunt sfătuiți să aleagă publicații consacrate, care fac o evaluare reală a lucrărilor, chiar dacă procesul durează mai mult. Indicatorii aparent buni ai unei reviste nu reprezintă întotdeauna o garanție, deoarece pot fi obținuți prin strategii precum citările repetate în interiorul aceleiași edituri.
Nici dorința legitimă de a oferi acces liber la rezultatele cercetării nu justifică automat plata unei taxe. Manuscrisele pot fi încărcate în arhive deschise, precum arXiv sau platformele instituționale, iar unele reviste de calitate oferă publicare cu acces liber fără costuri pentru autori. Alte jurnale permit această opțiune după acceptarea lucrării în urma unei evaluări riguroase.
Cercetătorii ar trebui evaluați după calitate, nu doar după cifre
Universitățile și institutele sunt îndemnate să susțină cercetarea care produce rezultate noi și relevante, nu publicarea unui număr cât mai mare de articole fără valoare. Coordonatorii de doctorat ar trebui, la rândul lor, să le explice tinerilor riscurile și să nu accepte teze construite pe lucrări apărute în reviste care doar simulează verificarea științifică.
O problemă asemănătoare este proliferarea congreselor și conferințelor internaționale prădătoare, despre care comunicatul spune că pot contribui la falsificarea CV-urilor cercetătorilor.
Actualul sistem de evaluare se bazează în mare măsură pe indicatori precum factorul de impact, scorul de influență sau indicele Hirsch. Pentru că aceste cifre pot fi influențate de autocitări și de citări coordonate între publicații, ponderea lor ar trebui redusă în evaluarea oamenilor de știință, a proiectelor și a instituțiilor.
În locul formulelor aritmetice, propunerea este trecerea la o analiză calitativă, în acord cu reforma europeană a evaluării cercetării. Ar urma să conteze mai mult noutatea, originalitatea, relevanța și impactul real al rezultatelor.
„Evaluarea unui cercetător și a unui institut trebuie să se bazeze, în primul rând, pe calitatea publicațiilor, brevetelor sau patentelor, pe ceea ce aduc cu adevărat nou și original. Dincolo de numărul citărilor, relevantă este și calitatea lor, care poate fi, la rândul ei, evaluată: cine, cum și în ce jurnal citează o anumită lucrare”, a transmis Academia Română.
About the Author
