Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer, directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie protestează luni, cerând protejarea locurilor de muncă şi a fabricilor, după ce producătorul auto a lansat un avertisment de profit care a oferit o nouă dovadă clară a declinului industriei auto germane, transmite Reuters.
Protestele de la Volkswagen, BMW şi furnizorul de componente auto Bosch vin ca urmare a concedierilor, a posibilei relocări a producţiei şi chiar a închiderii uzinelor din cea mai importantă industrie a Germaniei.
„Speram că măsurile convenite în 2024 să fie suficiente. Din păcate, nu este cazul. Nu avem nicio clipă de pierdut şi, prin urmare, vom accelera din nou programul nostru de performanţă, iar compania şi reprezentanţii angajaţilor vor discuta următorii paşi”, a declarat Thomas Schaefer, în cadrul unei întâlniri cu angajaţii, la sediul companiei din Wolfsburg, citat de Agerpres.
Cel mai mare producător auto european intenţionează să desfiinţeze încă 50.000 de locuri de muncă ca parte a programului masiv de restructurare anunţat luna aceasta.
Şeful comitetului de întreprindere Volkswagen, Daniela Cavallo, şi şeful puternicului sindicat IG Metall, Christiane Benner, au cerut o protejare mai puternică faţă de concurenţa neloială din China, o politică a UE mai eficientă în privinţa subvenţiilor şi continuarea programului de pensionare în etape.
„Ne aşteptăm ca acţionarii şi conducerea să-şi asume responsabilitatea faţă de Germania ca naţiune auto, faţă de angajaţi şi faţă de locurile de muncă”, le-a spus Benner angajaţilor la sediul Volkswagen.
China, care mulţi ani a fost o piaţă de creştere profitabilă, înregistrează o încetinire, în timp ce constructorii chinezi se extind în Europa. De asemenea, producătorii auto germani investesc puternic în electrificare, se confruntă cu bariere comerciale pe piaţa din SUA şi încearcă să reducă amploarea producţiei interne costisitoare.
Vineri seara, Volkswagen a anunţat că şi-a redus previziunile privind marja de profit operaţional la maximum 1% (de la cel puţin 4% anterior), invocând deteriorarea condiţiilor de pe piaţa din China, costurile cu măsurile de restructurare şi o depreciere a activelor în valoare de şase miliarde de euro legată de producătorul de maşini sport Porsche AG.
„Cei mai mulţi directori nu au reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea e-mobilităţii, a digitalizării şi a tehnologiei pe bază de baterii, ceea ce a provocat rămânerea în urmă a industriei auto germane şi a furnizorilor”, susţine Horst Ott de la IG Metall.
Acţiunile Volkswagen, care luni au fost excluse din indicele Euro Stoxx 50, au scăzut cu 1,1%, în timp ce titlurile Porsche înregistrau un declin de 1,6%, extinzând reculul de vineri.
Potrivit Constructorilor Germani de Automobile (VDA), industria auto germană a disponibilizat aproximativ 100.000 de angajaţi începând din 2019, iar noi reduceri sunt iminente. Volkswagen a prezentat planuri care ar putea afecta, în total, circa 100.000 de locuri de muncă la nivel mondial; BMW elimină aproximativ 8.000 de posturi, iar Mercedes-Benz îşi restrânge producţia în Germania, extinzând în acelaşi timp operaţiunile în Ungaria.
Impactul negativ se extinde la întreaga industrie. Furnizorii de componente auto au eliminat circa 74.000 de locuri de muncă în perioada 2019-202, aproape un sfert din forţa lor de muncă, conform datelor VDA.
Aceste restructurări reflectă provocări mai ample la adresa modelului industrial german. Timp de decenii, producătorii germani au prosperat datorită energiei relativ ieftine, pieţelor deschise şi cererii în plină expansiune din China. Invazia rusească în Ucraina a perturbat aprovizionarea cu energie ieftină, iar ritmul de creştere economică a încetinit în China, unde au apărut competitori locali precum BYD Co., care oferă alternative mai ieftine la unele dintre cele mai vândute automobile germane.
Editor : A.P.
